joi, ianuarie 2, 2025

Ultima ora

Sport

Mihai Rotaru a făcut primul pas către împăcarea cu Victor Pițurcă: „Acum suntem pe un drum bun”

Victor Pițurcă a antrenat CSU Craiova, timp de 4 luni. Doar 16 meciuri a stat pe banca oltenilor, pe care voia să îi ducă în Liga Campionilor. Despărțirea nu a fost cea mai frumoasă, pentru că antrenorul s-a simțit rău în Bănie. Drept dovadă, după ce colaborarea lui cu Mihai Rotaru s-a încheiat, clubul a emis un comunicat prin care anunța că nu l-a putut susține pe tehnician în lupta pentru titlu.

Ulterior, antrenorul a avut de spus cuvinte destul de grele la adresa lui Mihai Rotaru și chiar venea cu observații în legătură cu felul în care omul de afaceri conduce clubul. Acum, finanțatorul de la CSU Craiova spune că a făcut pași către o împăcare și recunoaște că a fost destul de supărat când fostul selecționer al României a plecat din Bănie, pentru că simțea că pierde un prieten.

„Mi-a părut rău atunci când am întrerupt colaborarea cu Victor Pițurcă, știam că pierd un prieten. Acum suntem pe un drum bun. Eu sunt născut pe 9 mai și el pe 8 mai, iar anul ăsta i-am dat mesaj și a răspuns. Asta înseamnă că suntem pe un drum bun.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Apreciez că Victor Pițurcă e prietenul meu și apreciez prietenia noastră. Ce regret în fotbal e că mi-am pierdut prieteni. Nu mai am o relație cu Basarab Panduru. S-a pierdut după ce a fost la noi. Cu Reghecampf am avut o relație bună, dar fotbalul ne-a pus în antiteză.”, a declarat Mihai Rotaru pentru Golazo

Politica