Puternic incendiu în Craiova. Arde un depozit de materiale de construcții. Din cauza fumului dens, traficul rutier pe Centura de Nord este îngreunat. A fost emis mesaj Ro-Alert! Oamenii sunt anunțați să evite zona.
UPDATE/ ISU Dolj: In acest moment incendiul este localizat, se lucreaza la lichidarea incendiului
Firma Bugaru Trans a sărit în ajutor cu un hidrocurățitor.
UPDATE/ IPJ Dolj anunță: Trafic blocat
„În acest moment, traficul rutier pe DN 65 F, la intersecția DN 6 B și DN 65 C, este blocat, urmarea unui incendiu, forțele de intervenție fiind prezente pentru localizarea și lichidarea focului.
Polițiștii rutieri se află la fața locului pentru fluidizarea traficului rutier.
Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor.”- IPJ DOLJ
UPDATE/ Se intervine cu 10 autospeciale din Dolj, Olt și Argeș.
„DJ – Municipiul Craiova – incendiu produs la o hală ce se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la o altă hală învecinată. Suprafața afectată de incendiu este estimată la 5.000 mp.
Din cauza degajărilor mari de fum, a fost transmis un mesaj de avertizare a populației din zonă prin sistemul RO-ALERT.
De la nivelul ISU Dolj actionează 6 mașini de stingere, 2 autoscări, 1 echipaj de descarcerare, 1 echipaj CBRN și 2 ambulanțe SMURD.
Având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de stingere a fost suplimentat cu 3 mașini de stingere de la ISU Olt și 1 mașină de stingere de la ISU Argeș.
Până la acest moment, nu au fost identificate persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Misiunea este în dinamică.”- IGSU
Potrivit martorilor este vorba despre Harmony Decor.
„În acest moment Detasamentul 1 de Pompieri Craiova este solicitat să intervina la un incendiu hala (depozit materiale de construcții) – vopseluri, materiale plastice, material lemnos. Forte alocate – 4 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de salvare de la înalțime, o descarcerare, echipajul CBRN și EPA. Se suplimentează forțele cu înca 2 autospeciale de lucru cu apă si spumă si o autospeciala de lucru la inalțime”, transmite ISU Dolj.
Revenim
sursa foto cover: Facebook/ Info Trafic Craiova și Dolj