Un tânăr polițist din Craiova s-a urcat băut la volan și a făcut accident. O fetiță de 7 ani și o femeie de 67 ani au fost rănite și duse la spital. Vinovatul a fugit de la locul faptei.
„În această dimineață, ora 09.06, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Tărăncuței, intersecție cu Bulevardul Ilie Balaci, din Craiova, s-a produs un accident rutier iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. La faţa locului s-au deplasat de urgență poliţiştii, care din primele cercetări au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tărăncuței, la intersecţia cu Bulevardul Ilie Balaci, din localitate, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,Oprire,, și nu ar fi acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Gârla Mare, județul Mehedinți, intrând în coliziune cu acesta. După producerea evenimentului rutier, tânărul ar fi încuiat autoturismul și ar fi părăsit pedestru locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, plecând într-o direcție necunoscută. În urma accidentului rutier, o femeie de 67 de ani și o minoră de 7 ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportate la spital, conștiente și cooperante. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind mobilizate de urgență toate efectivele aflate în serviciu, pentru desfășurarea tuturor activităților necesare în vederea depistării tânărului și luării măsurilor care se impun”, potrivit IPJ Dolj.
La aproape două ore, tânărul a mers la Biroul Rutier pentru a declara accidentul.
„Cel în cauză a fost testat cu aparatele din dotare, fiind indicată o concentraţie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul testării pentru consumul de alcool și un rezultat negativ pentru consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, conducătorul auto de 36 de ani, a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale”, mai arată IPJ Dolj.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern.
„Tânărul este polițist, promoție 2020, iar din anul 2023 își desfășoară activitatea în cadrul Secţiei 1 Poliție Craiova. În momentul producerii accidentului, tânărul se afla în timpul liber. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj se delimitează ferm de orice comportamente sau acțiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia și nu sunt în concordanță cu legea. De asemenea, instituţia noastră nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale a personalului propriu şi îşi reafirmă determinarea de a acţiona cu echidistanţă şi profesionalism în toate situațiile de încălcare a prevederilor legale”, au mai precizat reprezentanții IPJ Dolj.