marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Tren cu benzină deraiat în Mehedinți. Sunt scurgeri de carburanți

Un tren de marfă cu 27 de vagoane încărcate cu benzină a deraiat în Mehedinți, la Prunișor. Două dintre vagoane s-au răsturnat, iar cinci au deraiat. Din acestea s-a scurs carburant, iar forțele de intervenție s-au mobilizat. A fost emis mesaj Ro-Alert, fiind risc de explozie. Oamenii din zonă au fost evacuați. A fost chemată autospeciala cu roboți.

Update/ Miercuri după prânz a început operațiunea de transvazare a început, aceasta fiind desfășurată de către o firmă specializată, după cum transmite ISU Mehedinți.

„Autospeciala transport roboți venită în sprijin de la ISU Brașov a intrat în dispozitiv noaptea trecută, asigurând sprijinul echipajelor de intervenție. Procesul va fi unul de durată, dar facem mențiunea că vagoanele care nu au fost afectate au fost decuplate și preluate, în aceste momente, pentru transportul în gara Drobeta Turnu Severin.”- ISU Mehedinți

Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, 8 oameni au fost evacuați din trei case. În zonă mai sunt trei case, însă nelocuite. Călătorii trenurilor care tranzitau zona vor fi transbordați cu mijloace auto. Și traficul rutier este afectat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ca urmare a evenimentului feroviar a fost oprită total circulația rutieră pe DN 6, între km 308 și 309, traficul auto este dirijat pe DN67A, prin localitatea Strehaia și DN56A, prin localitatea Șimian„, a declarat, seara trecută, Raed Arafat.

Miercuri se așteaptă utilajul specializat pentru transvazarea încărcăturii

„Am solicitat să caute alte utilaje mai apropiate de locul incidentului, sperăm să se găsească şi să putem să rezolvăm problema mai rapid. Dacă nu se va găsi alt utilaj, înseamnă că transvazarea va începe abia mâine, în jurul prânzului”, a declarat Arafat.

WhatsApp Image 2024 11 05 at 22.04.38

UPDATE/ISU Mehedinți anunță că a fost emis preventiv mesaj Ro-Alert.

„În aceste momente, pompierii din cadrul ISU Mehedinți intervin pe raza localității Prunişor pentru gestionarea unui accident feroviar, în care a fost implicată o garnitură de tren, ce transporta 27 de vagoane încărcate cu benzină. Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forțele MAI (pompieri, poliție, jandarmi) alocate la fața locului, respectiv două autospeciale de stingere și o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor și preîntâmpinarea unor situații care să pună în pericol comunitățile din apropiere.

De asemena, echipajele operative au pus, de îndată, în aplicare, toate măsurile legale specifice în astfel de situații, respectiv :

•⁠ ⁠balizarea zonei;
•⁠ ⁠executarea un dispozitiv de protecție;
•⁠ ⁠evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 m față de locul intervenției;
•⁠ ⁠devierea temporară a traficului rutier pe DN Craiova -Drobeta-Turnu Severin.

Totodată, pentru desfășurarea misiunii în condiții optime de siguranță s-a luat legătura cu angajații CFR pentru decuplarea liniei de înaltă tensiune.Pentru informarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

Efectivele de intervenție ale ISU Mehedinți intervin, în sistem integrat, împreună cu celelalte forțe ale MAI (poliție, jandarmerie), pentru eficientizarea misiunii de răspuns”- ISU Mehedinți

UPDATE/CFR – Călătorii, transbordați cu mijloace auto

„Pentru menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura pentru trenurile care tranzitau zona, la cererea operatorilor de transport feroviar, transbordare cu mijloace auto pe distanțele Drobeta Turnu Severin – Strehaia, Drobeta Turnu Severin – Craiova.
În prezent, transbordarea se va efectua pentru următoarele perechi de trenuri: 11500 și 11501 (ASTRA TRANS CARPATIC), 9502 și 9501 (CFR Călători) și pentru trenul 73 (CFR Călători).

De asemenea, funcție de solicitările operatorilor, se va alege și circulația trenurilor pe rută deviată, respectiv Filiași – Petroșani – Timișoara. În prezent vor circula pe rută deviată trenurile 78, 79, 72 și 348 (CFR Călători).

Precizăm faptul că, aceste măsuri vor fi menținute până la finalizarea tuturor intervențiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe șină, retragerea lor în stație, inclusiv verificarea liniei și, în funcție de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparații la linie și la componentele infrastructurii feroviare, dacă situația o impune.

Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.

CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova va depune toate eforturile pentru reluarea circulației feroviare în condiții normale în zona afectată de accidentul feroviar.” – CFR

––––

Știre inițială

Un marfar a deraiat, marți, în Halta Igiroasa, iar pompierii mehedințeni au fost chemați să intervină, după ce au fost anunțate scurgeri de combustibil. Două dintre cele 27 de vagoane ale trenului s-au răsturnat, iar trei au deraiat. Traficul feroviar pe distanța Igiroasa – Tâmna este oprit temporar.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 17:40, traficul feroviar pe distanța Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar din cauza deraierii în HM Igiroasa a 5 vagoane (3 deraiate/2 răsturnate) din compunerea unui tren de marfă.
Trenul aparține operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane și circula pe distanța Brazi – Drobeta Turnu Severin.
La fața locului s-au deplasat, echipajele ISU, reprezentanții AGIFER și cei ai SRCF Craiova, precum și echipele de intervențieȚ, au transmis reprezentanții CFR.

Aceștia mai precizează că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanele deraiate și răsturnate.

foto arhiva

Politica