luni, octombrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Accident feroviar în Dolj. Circulația, afectată

UPDATE 19.45: „Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA* informează că, începând cu ora 19:20, traficul feroviar a fost reluat în condiții de siguranță, pe ambele fire de circulație între Jianca și HM Leu.Trenul R 9013 a staționat până la finalizarea cercetărilor desfășurate de către organele abilitate, iar personalul feroviar al SRCF Craiova a acționat pentru îndepărtarea autoturismului din gabaritul firului II.Subliniem faptul că, personalul feroviar al SRCF Craiova va depune toate eforturile pentru reînscrierea operativă în circulație a trenurilor care au staționat în zona afectată de accident.”-CFR

„În această după-amiază, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DC 31 Zănoaga – Țărțăl.La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, un tânăr de 25 de ani, din comuna Teslui, în timp ce conducea un autoturism pe DC 31 Zănoaga-Țărțăl, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu ar fi respectat semnalele luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind surprins de un tren în gabaritul căii ferate, pe magistrala CF 100 București – Craiova, în apropierea stației CF Țărțăl. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, o tânără de 22 de ani, pasager în autoturism, a decedat. De asemenea, conducătorul auto și un minor de 2 ani, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorului auto urmează sa îi fie recoltate probe biologice întrucât nu a putut fi testat la fața locului.Mecanicul de locomotiva a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, politiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetarile sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.”-IPJ Dolj

UPDATE- Ora 17.30: Din nefericire, tânăra a decedat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CFR: „Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA* informează că, începând cu ora 16:13, circulația trenurilor este temporar oprită pe ambele fire de circulație între Jianca – HM Leu, ca urmare a unui accident produs la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizata cu barieră automată-BAT (km 180+395), unde trenul R 9013 a lovit un autoturism surprins în gabaritul firului I, proiectandu-l în gabaritul firului II. Din informațiile primite de la fața locului, în urma impactului, o persoană a decedat, iar două persoane sunt prinse în vehicul. În prezent in afara trenului implicat în accident, mai este afectată și circulația trenului RE 9918, care staționează în HM Leu. Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova este la fața locului și se așteaptă sosirea organele de cercetare abilitate pentru evaluarea condițiilor de reluare a traficului. Precizăm că traficul feroviar pe acest segment va fi reluat după finalizarea cercetărilor de către organelor abilitate.”

––

Circulația feroviară pe ruta Craiova – Caracal este întreruptă la această oră, în urma unui accident. O mașină a fost lovită de tren în gara Țărțăl. În mașină se aflau doi adulți și un copil. Este vorba despre o fetiță de doi ani care a fost preluată conștientă de elicopterul SMURD, un tânăr de 25 ani, preluat de un echipaj SMURD și o tânără de 21 ani care este resuscitată.

Informații inițiale:

„Accident feroviar( autoturism lovit de tren), 3 victime din auto, in comuna Teslui, gara Tartal. Intervine doua echipaje SMURD si o autospeciala de descarcerare. Trenul regio 9013 a lovit un autoturism. In tren nu exista persoane care sa necestite ingrijiri medicale. La locul evenimentului se va deplasa si elicopterul SMURD si un echipaj SAJ. Date despre victime: 1 persoana de sex fem, inconstienta, au inceput manevrele de resuscitare; 1 persoana adulta de sex masculin si un copil constienti.”-ISU Dolj

IPJ Dolj transmite: „În acest moment, circulația feroviară, pe magistrala CF 100 București – Craiova, în apropierea stației CF Țărțăl, este închisă urmarea unui eveniment rutier, în care un autoturism nu ar fi respectat semnalele luminoase la trecerea la nivel cu calea ferata, fiind surprins de un tren în gabaritul căii ferate. Polițiștii sunt prezenți la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt.Vă recomandăm să manifestați atenție și prudență în trafic și să respectați indicațiile polițiștilor.”

Revenim!

Politica