duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Percheziții la traficanți de persoane, în Dolj

Percheziții la traficanți de persoane, în Dolj. Oamenii legii fac 7 descinderi, în două dosare penale. Mai multe femei au fost păcălite de suspecți că vor fi luate de soții. Au fost însă obligate să se prostitueze în Italia, Spania și Elveția.

„Din cercetările efectuate în primul dosar penal a rezultat că, în cursul lunii decembrie 2020, trei persoane, toate de 31 de ani, prin promisiunea mincinoasă a unor relații stabile și întemeierea unor familii, ar fi recrutat trei persoane vătămate, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în Italia (Cremona), unde le-ar fi exploatat sexual obligându-le la practicarea prostituției. Sumele de bani obținute de victime ar fi fost însușite de persoanele cercetate. De asemenea, în cursul anului 2020, în aceleași condiții, una dintre persoanele cercetate ar fi exploatat sexual o altă victimă majoră, obținând importante beneficii materiale.Probele administrate în cea de-a doua cauză penală au relevat că, în perioada 2022 – 2023, la anumite intervale de timp, o persoană, de 56 de ani, ar fi recrutat două persoane vătămate și, profitând de vulnerabilitatea acestora (situație materială precară, naivitate, lipsă de educație, probleme familiale), le-ar fi indus în eroare prin promisiunea unor relații stabile după care le-ar fi transportat și adăpostit în locații din Spania și Elveția, determinându-le să practice prostituția în folosul său material”, potrivit Poliției Dolj

Suspecții vor fi duși la audieri la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova .

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Politica