duminică, decembrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

PSD Dolj a depus candidaturile pentru Parlament: Oameni tineri, mai multe femei

„Investițiile pe care le-am făcut ne fac să mergem, cumva, în niciun caz în defensivă în campania aceasta electorală”

Social-democrații doljeni pe care partidul îi vrea ca reprezentanți în Parlamentul României, în frunte cu ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, cel care deschide lista pentru Camera Deputaților, și-au depus, sâmbătă, candidaturile la Biroul Electoral.

Candidații la alegerile din 1 decembrie au fost însoțiți de președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, dar și de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

WhatsApp Image 2024 10 12 at 11.43.13

„Dorim să le mulțumim, în primul rând, celor care au semnat pentru lista de susținere a candidaților. Este un număr foarte mare, am depus 55 mii semnături, mult peste cât prevede legea. Vreau să mulțumesc și echipei PSD Dolj pentru că ne-a ajutat la strângerea acestei liste de semnături. Candidații pe care îi propunem sunt, în primul rând, foarte tineri, media de vârstă este 45 ani. Avem colegi candidați care sunt la al treilea mandat, care au experiență, dar avem și colegi candidați care vor fi la primul mandat. Avem cap de listă pe domnul ministru Câciu, membru PSD Dolj de trei ani, născut în județul Dolj, este colegul nostru și ne bucurăm că este alături de noi”, a declarat Claudiu Manda, președintele PSD Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Social-democrații se așteaptă ca, din listele propuse, eligibil să fie 6 deputați și 3 senatori. În Parlament ar ajunge 6 femei și 3 bărbați.

„Cred că suntem singura organizație din țară dominată de femei. Rezultatele ne-au adus în această situație. Lista de candidați a fost făcută pe un criteriu de meritocrație. Ne-am uitat pe rezultatele de la locale și în funcție de acestea am făcut lista de propuneri. Sunt oameni de notorietate națională, dar și oameni care nu au notorietate națională. Sunt însă cunoscuți în localitățile lor, de care au răspuns, și cred că este și o formă de respect pentru cetățenii din județul Dolj, din localitățile respective să propunem niște candidați care să fie aleși parlamentari și care să fie în contact cu comunitățile locale în acești patru ani. Le știu problemele, le știu nevoile, știu ce lucruri pot fi rezolvate. (…) Investițiile pe care le-am făcut ne fac să mergem, cumva, în niciun caz în defensivă în campania aceasta electorală. Putem vorbi, nu știu, de drumul expres, de spitalul regional, de sala polivalentă, de centrul vechi, targul de Crăciun, drumuri județene… Această echipă, împreună, cei din autoritățile locale, candidații pentru Parlament, chiar și eu din Parlamentul European, am pus umărul ca la sfârșitul unui ciclu de patru ani să vedem că lucrurile sunt mai bine ca la începutul acestui ciclu electoral și ne propunem ca pentru perioada următoare niște obiective majore să le putem implementa”, a mai afirmat Claudiu Manda.

E un prinos pe care îl aduc părinților mei”

Ministrul Adrian Câciu a vorbit despre investiții, dar și despre familie. El a reamintit că Doljul este campion la atragarea fondurilor europene.

„Suntem poate cea mai puternică echipă a Partidului Social Democrat și nu din vorbe, ci din realizări pentru că Doljul este un județ care a demonstrat, de-a lungul timpului, prin oamenii pe care i-a avut la nivel local, la nivel central că nu și-a uitat obiectivele pe care și le-a trasat față de proprii cetățeni. Doljul s-a dezvoltat exponențial. Este vorba și despre continuitate și de profesionalism, o echipă care continuă demersurile începute deja în mandatul care s-a încheiat, dar, mai mult decât atât, o echipă care va face din Dolj, inima Olteniei. Este inima Olteniei din perspectivă perceptuală, dar și economic va fi cel, mai important județ din această regiune. Dacă vreți, și din perspectiva mandatelor pe care le-am avut în zona de administrație centrală, pe partea de fonduri europene, județul Dolj a încheiat exercițiul financiar 2014-2020 pe primul loc ca absorbție, peste 2 miliarde euro, iar la acest moment, când discutăm de noul exercițiu financiar, județul Dolj este pe primul loc la nivel de contractare, undeva la 1,5 miliarde euro. Pentru mine este o bucurie că sunt membru al partidului de trei ani, dar dincolo de aceasta este filiația naturală și întoarcerea acasă, aici, unde mama mea s-a născut, la Apele Vii. Mama mea a decedat acum trei luni. E un prinos pe care îl aduc părinților mei, pentru că voi continua în județul Dolj și din perspectiva politică și voi face tot ce ține și de mine, dar împreună cu echipa, pentru că nu poți de unul singur, pentru ca oamenii din județul Dolj să simtă că sunt protejați, că au un trai mult mai ridicat decât alte județe și, de ce nu, să devenim fruntea Olteniei”, a spus Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, candidat la Camera Deputaților.

WhatsApp Image 2024 10 12 at 11.43.10

Lista candidaților pentru Senatul României:

  • Alexandra Presură – economist, membru al Camerei Deputaților din 2016, 40 de ani;
  • Alina Elena Tănăsescu – avocat, membru al Camerei Deputaților din 2016, 48 de ani;
  • Gheorghița Daniela Barbu – inginer, secretar de stat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, fost prefect de Dolj, 55 de ani;
  • Radu Marin Traian – inginer, președinte OPSD Dolj, 68 de ani;
  • Marin Marian Viorel – economist, consilier județean, 46 de ani;
  • Mihaela Bărbieru –  profesor universitar, cercetător, 48 de ani.

Lista candidaților pentru Camera Deputaților:

  • Adrian Câciu – economist, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România din 2023, 50 de ani;
  • Aurora Adela Geamănu – chimist, director ADI EcoDolj, 45 de ani;
  • Radu Marinescu – avocat, consilier local Primăria Municipiului Craiova, 51 de ani;
  • Eliza Mădălina Peța Ștefănescu – biolog, membru al Camerei Deputaților din 2016, 40 de ani;
  • Irina Stoenică – jurist, director ADI Oltenia, 41 de ani;
  • Stelian Bărăgan – inginer, secretar de stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, 44 de ani;
  • Ionuț Andrei – medic, președinte TSD Dolj, 33 de ani;
  • Mihai Neațu – economist, vicepreședinte Consiliul Județean Dolj, 45 de ani;
  • Adinel Ilinca – economist, administrator Fabrica de Avioane, 56 de ani;
  • Cosmin  Gîdea – inginer, consilier județean, 44 de ani;
  • Adrian Cosman – profesor, director SCM Craiova, 47 de ani;
  • Mihai Butari – economist, director Salubritate Craiova, 38 de ani;
  • Cristian Mitricof – economist, director Sala Polivalentă Craiova, 39 de ani.

Politica