Robert Schell, primarul din Brezoi, scos de sub control judiciar

Niculescu Andi

O instanță de apel a Tribunalului Vâlcea a decis miercuri, 9 octombrie 2024, scoaterea de sub control judiciar a primarului din Brezoi, Robert Schell.

Odată cu el, șefa serviciului economic din primărie, Rodica Berbece, a fost scoasă de sub control judiciar.

În urmă cu  o săptămână edilul-șef de la Brezoi a fost suspendat din funcție pe o perioadă de 60 de zile și trimis sub control judiciar. Pe numele celor doi s-a început urmărirea penală pentru obținere ilegală de fonduri în formă continuată, abuz în serviciu, angajarea cheltuielilor bugetare peste limitele creditelor aprobate și spălarea banilor în formă continuată.

În octombrie 2021, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Direcția Generală Anticorupție (DGA) au făcut percheziții la Primăria Brezoi, acasă la Robert Schell, acasă la Rodica Berbece și la sediul unor societăți comerciale din Brezoi și din Râmnicu Vâlcea. Au ridicat teancuri de documente și au emis un comunicat prin care anunțau că s-a început urmărirea penală in rem (asupra faptei, nu asupra persoanelor) pentru prezumtivele încălcări ale legii mai sus menționate. De atunci și până în urmă cu o săptămână, peste acest dosar s-a așternut tăcerea. Cele mai multe dintre faptele pentru care este incriminat primarul au avut loc în anul 2015.

author avatar
Niculescu Andi
Distribuie acest articol