miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Proiectele Olteniei, în analiză la ADR Sud-Vest

Proiectele pe care municipiile reședință de județ din Oltenia le-au depus sau le au în pregătire în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia au fost analizate la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR). Directorul general al Agenției, Alexandru Stănescu a avut, miercuri, o întâlnire de lucru în acest sens cu primarii municipiilor reședință de județ din Oltenia.

1000059264

La eveniment au participat și Marius Vărgatu, directorul general adjunct al ADR Sud-Vest Oltenia și Cătălin Catană, directorul general al Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia.

„Temele abordate au vizat apelurile de proiecte active dedicate municipiilor reședință de județ, respectiv „Sprijin pentru conservarea, îmbunătățirea sau extinderea infrastructurii verzi-albastre”, „Sprijin pentru transport urban sustenabil și durabil” și „Sprijin pentru dezvoltare urbană integrată”. Toate cele 3 apeluri sunt de tip necompetitiv, fiind vorba de alocări dedicate acestei categorii de beneficiari, și au un buget cumulat de peste 243 de milioane de euro. Întâlnirea a avut ca principal scop analizarea proiectelor pe care municipiile reședință de județ le-au depus sau le au în pregătire în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia. Discuțiile au urmărit analizarea stadiului de elaborare a aplicațiilor, aspectele concrete de care primăriile trebuie să țină cont în elaborarea documentațiilor. Un subiect importat care a fost dezbătut a vizat pașii care trebuie parcurși pentru suplimentarea alocărilor, supracontractării fondurilor, în cazul în care există investiții pe care autoritățile le au în vedere a fi finanțate in cadrul programului”, după cum au transmis reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma discuțiilor de miercuri s-a identificat și necesitatea prelungirii termenului de depunere în cadrul unora dintre apeluri, astfel încât municipiile care au întârzieri în pregătirea aplicațiilor să poată accesa fondurile alocate.

„Obiectivul nostru ca Autoritate de Management pentru Programul Regional este ca autoritățile publice locale să absoarbă toate fondurile europene nerambursabile disponibile. Ne dorim ca, prin intermediul acestor întâlniri, să venim în sprijinul acestora, să oferim răspunsuri la toate întrebările pe care le au și să găsim soluțiile optime pentru ca fiecare proiect să devină un succes și să contribuie la dezvoltarea regiunii noastre,” a precizat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Politica