luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Adrian Mititelu îl asigură pe Marius Croitoru că FCU Craiova nu schimbă antrenorul

Adrian Mititelu îl asigură pe Marius Croitoru că FCU Craiova nu schimbă antrenorul, chiar dacă trupa din Bănie nu traversează o perioadă excelentă, așa cum se așteptau oltenii. Alb-albaștrii vor să promoveze, dar situația din clasament nu merge în acea direcție. Cu toate acestea, patronul de la FCU spune că nu se pune problema ca tehnicianul să fie schimbat.

Informațiile (intoxicarile) apărute în media, în legătură cu asa zisa iminenta demitere a antrenorului principal Marius Croitoru, sunt doar dezinformări caracteristice unui segment de presă, preocupat de invenții și răutăți. Nu a existat și nu există astfel de intenție din partea clubului. Mai mult, avem încredere în munca depusa de antrenorul Croitoru. Și suntem încrezători că ne vom realiza obiectivul propus”, a scris Adrian Mititelu.

Marius Croitoru este și el liniștit. Antrenorul spun că nu simte nici cea mai mică presiune și că nu a discutat absolut nimic legat de o demitere, cu Adrian Mititelu. Tehnicianul consideră că și-a făcut treaba destul de bine până acum și să șefii clubului îi vor acorda toată încrederea necesară, măcar până în iarnă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Nu simt o presiune pentru postul meu. Eliminarea din Cupă a fost ca la meciul cu Steaua, am avut cinci ocazii mari, singuri cu portarul. La penalty-uri nu am ce să le reproșez băieților. Nu știu ce a apărut în presă, eu nu am discutat nimic cu domnul Mititelu. Eu am clauză în contract să tragem linia în iarnă. În iarnă, în cazul în care nu sunt în grafic, lucrurile sunt simple. Până în iarnă sunt la Craiova, dar sunt ferm convins că voi fi și pe mai departe, a spus Croitoru.

Politica