miercuri, noiembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

FCSB, ofertă de un milion de euro pentru Alex Mitriță: „I-am zis lui Rotaru să mi-l dea mie”

Gigi Becali a vrut să îl ia la FCSB pe Alex Mitriță, înainte ca fotbalistul să își prelungească înțelegerea cu CSU Craiova. Mijlocașul a fost la un pas să plece în Arabia Saudită, pentru un salariu de 1,5 milioane de euro. Patronul de la FCSB era dispus să îi dea jucătorului un milion de euro și să îi ofere șansa de a rămâne în România. Mihai Rotaru a făcut și el o mișcare în acest sens și a reușit să îl convingă pe oltean să rămână în Bănie.

„Mitriță e cel mai bun din România. Mitriță este numărul 1, cu el începe echipa la națională. I-am zis lui Rotaru: ‘Dă-mi-l mie pe Mitirță!, zice ‘Păi vrea un milion’  ‘Îi dau eu un milion’, când a văzut că îi dau atât i-a dat el… că pleca…Scăpam de el… m-a luat gura pe dinainte. Era în Arabia acum. Nu mai aveam treabă cu Craiova…”, a dezvăluit Gigi Becali la FANATIK.

După ce și-a prelungit înțelegerea cu CSU Craiova, Alex Mitriță le-a transmis suporterilor că va da totul pentru echipă și va face tot ce ține de el pentru a aduce un titlu în Bănie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„A fost o ofertă. Erau bani mulți. Am venit cu un singur gând la Craiova. Știu foarte bine ce înseamnă această echipă pentru mine. Vreau să le ofer totul suporterilor”, a afirmat Mitriță după meciul cu Rapid.

Politica