marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO! Marcel Ciolacu, la Craiova. Doi covrigi cu mac și dezvăluiri despre viitorul turistic al orașului

Marcel Ciolacu a vorbit deschis, în urmă cu ceva timp, despre trecutul său ca antreprenor și despre cum și-a construit viața înainte de a intra în politică

Nu a rezistat covrigilor! Premierul Marcel Ciolacu, aspirant la fotoliul prezidențial, aflat în vizită în Bănie, a stat la coadă la covrigărie, însoțit de primarul Lia Olguța Vasilescu. Proaspăt reconfirmat președinte al PSD, Marcel Ciolacu și-a cumpărat doi covrigi, iar Olguța Vasilescu, o foccacia. Le-au savurat apoi pe o bancă din English Park. Au glumit pe tema filmulețului care circulă pe rețelele de socializare și în care Marcel Ciolacu apare cu un coș cu covrigi în brațe. Au trecut apoi la lucruri mai serioase. Olguța Vasilescu i-a dezvăluit planurile pentru viitorul turistic al orașului.

Proaspăt venit dintr-o vizită de la fabrica de locomotive din Bănie, Softronic, Marcel Ciolacu s-a hotârăt să înfrunte canicula și să aștepte minute bune la vestita coadă din Craiova. În loc de restaurante de fițe, caviar sau Dom Perignon, omul s-a oprit la… covrigărie! Și, ca să fie tacâmul complet, la acest banchet culinar s-a alăturat și Olguța Vasilescu, primărița Capitalei Olteniei.

„Azi, în timp ce stăteam la coadă la patiserie, râdeam împreună cu Olguța pe seama filmulețului care circulă pe internet, făcut cu AI-ul. Umorul românilor este incredibil! Normal, mi-am luat covrigi! Cu mac”, a scris Marcel Ciolacu, pe Facebook. Răspunsul primarului n-a întârziat să apară: „Am luat masa în oraș cu premierul!”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Doar cine n-a fost vreodată în Craiova nu știe cozile kilometrice de la Maestro, covrigăria unde s-a oprit și premierul. În Bănie merg atât de bine afacerile acestea, încât nu ar fi de mirare ca mâine, poimâine și câinii să umble cu covrigi în coadă. Recent, un video creat cu ajutorul inteligenței artificiale, a pus în evidența principala preocupare a lui Marcel Ciolacu, dinainte să fie „sus pus” pe la București.

Acesta „învârtea” de zor aluatul de covrigi pe la Buzău, o afacere de familie cum îi place să spună. În prezent, afirmă cu hotărâre că dacă pierde alegerile, își dă demisia de la şefia PSD. O pierdere pentru unii, dar cine știe, poate un câștig pentru alții. Să se întoarcă la covrigi? Să fi venit în Craiova la Maestro pentru un schimb de experiență? Întrebări care, ca și covrigii, sunt rotunde și fără răspuns!

În videoclipul „creat de Inteligența Artificială”, pe lângă președintele PSD, își mai fac apariția și alți lideri politici de seamă, cum ar fi Nicolae Ciucă, George Simion și Elena Lasconi. Pe catwalk au strălucit și Diana Șoșoacă și Mircea Geoană. Prima care a pășit pe podium a fost președinta SOS România, Diana Șoșoacă, zâmbitoare și mândră, într-o ținută în culorile steagului Rusiei. Apoi, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a intrat în scenă în stil cowboy, dar cu un accesoriu deosebit: o eșarfă pe care stă scris mesajul legendar: „Mihaela, am învins!”. VIDEO AICI

În timp ce își savurau produsele cumpărate, Olguța Vasilescu i-a dezvăluit premierului că urmărește să extindă târgul de Crăciun, dar și că vrea ca Bănia să devină orașul gastronomiei Europei de Est.

„English Park o să fie punct de atracție pentru turiști, de Crăciun. Nu facem față la numărul de turiști. Avem 30.000 pe seară. În perioada aceea gradul de ocupație este de 100%. O să schimb total strategia față de anul trecut. În primul rând, îl extindem. În al doilea rând, vrem să devenim orașul gastronomiei Europei de Est și o să avem vinuri și bucătari din toată Europa de Est: Bulgaria, Grecia, Turcia”, a spus Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. VIDEO

Revenind la covrigi, Marcel Ciolacu a vorbit deschis, în urmă cu ceva timp, despre trecutul său ca antreprenor și despre cum și-a construit viața înainte de a intra în politică. „Nu mi-e rușine de nimic din ce am făcut. Am avut un magazin, apoi șase-șapte, am cumpărat toată concurența și, la un moment dat, m-am plictisit și le-am închiriat. Așa am intrat în politică. Da, am trăit din chirii, dar ce e rău în asta? Nu îmi e rușine de nimic, nu am nevoie de pensie specială. La fiecare final de mandat, mi-am dat demisia ca să nu am pensie specială. Am muncit de la 19 ani. Eu și familia mea avem din ce trăi. Nu suntem nici bogați, nici săraci; ne permitem un concediu, un costum. Nu am ceas de 30.000 de euro și nici nimeni din familia mea nu are. Dar nici nu îmi trebuie, ce să fac cu el? Cel mai frumos ceas al meu este unul sport, de 700 de lei, pe care l-am primit cadou de la Angel Tîlvăr.”

Politica