sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Clinica de Pediatrie și Centrul Maternal „Sf Ecaterina”, în reabilitare

Clădirea în care funcționează Clinica de Pediatrie a Spitalului Municipal Filantropia din Craiova, dar și Centrul Maternal „Sf Ecaterina” intră în reabilitare. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat, după cum a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile. Proiectul este implementat de administrația județeană în cadrul Planului Național de Redresare şi Reziliență (PNRR).

„Lucrările presupun creșterea gradului de rezistență la seisme, prin consolidarea structurii, și intervenții de refacere a arhitecturii interioare și exterioare, de schimbare a instalațiilor electrice, termice și sanitare, dar și montarea de panouri fotovoltaice pentru creșterea performanței energetice a clădirii. Finanțarea necesară acestui proiect a fost obținută de Consiliul Județean Dolj din fondurile europene disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investițiile în sănătate continuă să fie o prioritate pentru administrația județeană, de aceea nu ratăm nicio sursă de finanțare pentru reabilitarea sau dotarea unităților medicale aflate în proprietatea Consiliului Județean Dolj”, a transmis pe o rețea de socializare Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj. Contractul are o valoare de aproximativ 35 milioane lei.

sursa foto: FB/Cosmin Vasile

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica