Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Europene

Delia Pătru
Foto: Facebook/Comitetul Olimpic și Sportiv Român
Foto: Facebook/Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Echipa masculină de sabie a României a câştigat duminică medalia de argint a probei în cadrul Campionatului European de Scrimă de la Basel.

Echipa României, formată din Răzvan Ursachi, Vlad Covaliu, Radu Niţu şi Matei Cîdu, a învins Elveţia, cu 45-13, şi Italia, cu 45-37, calificându-se în semifinale, unde au eliminat Turcia, cu scorul de 45-44. În finală, România a întâlnit Ungaria, în faţa căreia a cedat cu scorul de 40-45, potrivit News.ro.

Antrenorii echipei României sunt Alin Badea şi Emilian Niţă.

Este prima finală europeană pe care o dispută o echipă de scrimă seniori a României, după cea din 2012, când băieţii de la sabie au cucerit tot medalia de argint, la Legnano.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol