Prima roată panoramică din România, placată cu zeci de oglinzi, va fi inaugurată la Târgul de Paște din Craiova, care se deschide vineri, în Parcul „Nicolae Romanescu”.
Roata Oglinzilor are 40 de metri înălțime, iar toate gondolele acesteia sunt placate cu oglinzi pentru a se integra în tematica Târgului de Paște, inspirată de povestea Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, potrivit organizatorilor.
Roata cu oglinzi a fost construită anul trecut în Olanda, iar gondolele au o capacitate totală de 140 de persoane. Accesul la roată se va face printr-o zonă placată cu oglinzi.
“Parcul Nicolae Romanescu din Craiova este absolut încântător si sunt convinsă că toată lumea este impresionată de cât de frumos este amenajat, fiind cel mai mare parc natural din Europa. Pentru că are o tematică inspirată de basmul Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, am adus două atracții în premieră pentru România: Roata Oglinzilor și Roller Coaster-ul Magic. Avem, așadar, prima roată panoramică din România placată cu oglinzi. Are în centru un ecran LED de trei metri diamentru, care va crea magie prin proiecția de vizualuri grafice cu mii de culori. În plus, are sute de mii de luminițe, o capacitate de 140 de persoane, iar cei care se vor urca în ea vor putea admira tot parcul, chiar și orașul, de la înălțime, plutind deasupra întregului Târg de Paşte. Roller Coaster-ul Magic este și el, o premieră pentru țara noastră. Accesul se va face printr-o Carte Magică, inscripționată cu citate din Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. Suntem bucuroși că putem furniza astfel de atracții pentru festivaluri, parcuri de distracții sau târguri tematice în toată țara! Aceste atracții aduc un strop de magie și îi fascinează atât pe cei mai mici, cât pe cei mari”, declară Lucia Prăjișteanu, reprezentantul firmei care instalează roata panoramică.
Tema ediției din acest an este a Târgului de Paște din Craiova este „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”.
„Astfel, deja sunt pregătite să-și primească oaspeții căsuțele piticilor din jurul foișorului de la Casa Bibescu, casa din pădure a prințesei, palatul vrăjitoarei, dar și toate celelalte elemente de butaforie ce fac parte din atmosfera magică a copilăriei.
O noutate pentru acest an este scena religioasă a Învierii Domnului, creată în colaborare cu Mitropolia Olteniei și care va introduce vizitatorii în atmosfera binecuvântată a sărbătorii.
Cei care vor alege să petreacă o zi în Târgul de Paște vor avea la dispoziție o varietate de ateliere interactive, expoziții și spectacole, vor putea participa la diferite concursuri (de șah, Easter Egg Hunt etc.) sau vor asista la activitățile artiștilor ambulanți ce vor poposi în Tabăra Cavalerilor, amplasată lângă Castelul Fermecat, în perioada 1-8 mai.
Roata gigant, roller coaster, Zoo, bărcuțele și carturile electrice completează peisajul unui eveniment dedicat tuturor vârstelor, iar atmosfera de basm va fi întregită de explozia de culoare dată de zecile de mii de narcise, zambile și lalele plantate în toate zonele parcului.
Căsuțele cu bunătăți culinare, sucuri și produse handmade de la foișor și din zona locurilor de joacă vor fi deschise zilnic, între orele 11.00 – 20.00, iar Parcul Nicolae Romanescu, mai înflorit ca niciodată, va rămâne deschis în fiecare seară, până la ora miezul nopții”, transmit reprezentanții Primăriei Craiova.
În plus, vizitatorii au la dispoziție, în această perioadă, autobuzul turistic care circulă în intervalul orar 10.00 – 20.00, cu plecare la fix de la Sala Polivalentă și are următoarele stații: Grădina Botanică – stația de la Schmit, Palatul Administrativ – stație la English Park, fosta Casă a Căsătoriilor – str. C.D. Fortunescu, Parcul Nicolae Romanescu
Prețul biletului este de 3 lei și se poate cumpăra direct din autobuz.