Alina strălucește ca unul dintre puținii norocoși care cunosc împlinirea sub toate aspectele vieții
Lumea întreagă marchează, pe 27 martie, Ziua Teatrului. O zi care urmărește conştientizarea valorii teatrului în toate formele sale. Nu v-am fi putut explica noi, simpli spectatori, aceste valori. Așa că am ales ca arta să fie exprimată de artiști. De ziua teatrului, vă propunem un interviu cu Alina-Carla Mangra, actriță a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, absolventă a Departamentului de Arte din cadrul Universității din Craiova, doctor în teatru și lector la instituția de învățământ superior din Bănie.
Alina strălucește ca unul dintre puținii norocoși care cunosc împlinirea sub toate aspectele vieții. În sânul unei familii pline de fericire, își găsește adăpostul acasă, dar această armonie se extinde și la facultate, acolo unde predă. A îmbrăcat hainele mai multor roluri pe care le-a jucat pe scenele teatrelor din țară, în special la cel din Craiova. În preajma acelor veșnice scânduri ale teatrelor, Alina a trăit un univers bogat în sentimente și emoții. A strâns în inima ei dragostea, curiozitatea, credința și satisfacția lucrului făcut din pasiune, precum și confirmarea că ceea ce face este bun și valoros. Legătura cu scena a devenit pe lângă frumoasă, complexă. A descoperit secretul armoniei dintre artă și pedagogie. Astfel, am fost și noi dornici să o întâlnim și să descoperim ce înseamnă această vocație pentru Alina și cum este să transmiți studenților că această profesie, fără iubire, dar cu o doză generoasă de muncă și implicare, este lipsită de sens.
Alina spune despre sine: „Eu sunt o parte din natură. În niciun caz nu m-aș descrie ca om. Trecând peste partea aceasta de poezie, sunt o persoană foarte normală. Tot ce presupune natura cred că sunt eu. Nu-mi place să ies din tiparul naturii. E în mine și cu asta trăiesc”.
Alina este o femeie împlinită din toate punctele de vedere atât la teatru, cât și acasă, unde o așteaptă un soț, un copil și două pisici. Vanilie și Fursec.
„Viața de familie și scena merg destul de bine pentru că fiind amândoi artiști știm despre ce este vorba. Deși, nu ne-am dorit să ne căsătorim cu artiști. Așa zic toți artiștii și tot acolo ajung. Se îmbină bine pentru că știe fiecare ce face fiecare. Pe de altă parte, sunt momente în care simți că nu ești suficient nici acolo, nici acolo. Chestia asta că ai un copil devine mult mai fascinantă pe scenă pentru că începi să împărtășești și cu omul acela mai mic niște emoții mai deosebite decât până acum. Includ arta și creativitatea și acasă. Nu înțelege lumea aceasta și când se lovește de o problemă e foarte mirat. El a înțeles că totul e joc și joacă. Nici măcar în pandemie n-a știut că e vorba despre pandemie. Știa că este un concurs despre câte zile stăm acasă și la sfârșit primeam un plic cu bani. Pe care l-am primit prin poștă și cu care ne-am cumpărat ce am vrut. Nu mi-aș dori ca fiul meu să devină actor. Mi-aș dori să facă muzică. E cea mai mare pasiune a mea. Îmi place și ascult foarte mult. Cred că aceasta este arta cea mai aproape de Dumnezeu. S-a demonstrat că îngerii cântau și asta ar fi fost prima meserie din lume”, ne-a declarat ea.
Alina a urmat natural calea teatrului. După cum spune, n-a fost un moment când a decis acest lucru. Pur și simplu, arta a ales-o încă de când s-a născut.
„De când am fost mică eu mi-am dorit să fiu două lucruri: actriță și mamă. Deci de când mă aduc pe mine aminte. Nu cred că a existat o decizie. Decizia presupune poate o alegere. Să ai mai multe lucruri și să te gândești să extragi ceva de acolo. Eu m-am născut cu chestia asta. Nu-mi aduc aminte de ceva de dinaintea mea, decât de chestia asta”, a mărturisit Alina.
Dacă teatrul n-ar mai exista…
„Aș vrea să plec în lume și să ajut animalele și oamenii, și să mă ofer pentru ajutorul acesta. Am animale, am avut și o să am. Acum am două pisici, Vanilie și Fursec”, a spus cu sinceritate Alina.
A jucat în multe piese și a fost în pielea multor personaje. Alina ne-a mărturisit că nu-i este greu să construiască un personaj, iar Fundă este rolul care îi vine prima dată în minte când se gândește la personajul său favorit.
„Sincer îți spun, mie meseria asta nu mi se pare grea, pentru că-mi place. Nu știu dacă atunci când îți place ceva foarte mult și îți dorești foarte mult se pune problema de greutate. Deci greutate nu e, e altceva. E suferință. Iubești și suferi în același timp. Între stările acestea stai și pe scenă. E un personaj pe care l-am jucat și mi-a fost drag, dintr-o piesă a unui maghiar. Fundă se numește. Mie mi-e drag spectacolul. Am sentimentul întregului, întotdeauna. Nu pot să-mi fac rolul făcând abstracție de tot ceea ce este în jur. Înseamnă că nu e ok dacă fac asta. Înseamnă că vreau să mă eschivez sau că n-am înțeles ceva din ce fac. Miza trebuie să fie spectacolul. E un travaliu, dar este din iubire. Iubești, suferi și construiești. Este o viață trăită intens pe un interval de timp foarte mult. Uneori, în 2 ore, trebuie să parcurgi toată viața personajului”, a spus ea.
Prima apariție pe scenă a dus la exmatricularea sa de la grădiniță
Alina își aduce aminte cu drag despre prima dată când a urcat pe scenă și s-a considerat un artist. Era la grădiniță, însă nu s-a încheiat prea bine…
„Nici acum nu intru fără emoții pe scenă. Uneori sunt mai ușurele, alteori mă copleșesc. Îmi aduc aminte de prima dată când am fost pe scenă și m-am considerat un artist eram la grădiniță. Toată lumea spunea poezia cu tovarășul Ceaușescu, brusc atunci când mi-a venit rândul am hotărât să spun „Cățelușul schiop”. Drept pentru care am fost exmatriculată. Cred că acolo era feelingul artistic. Știam că textul nu e bun și nu e pentru mine. Nu pot să mă prefac. Încerc să găsesc mijloacele în mine cele mai apropiate de situația respectivă, în care joc”, a declarat aceasta.
Nimeni n-a putut s-o includă pe Alina într-un anumit gen. Aceasta ne-a povestit că trece prin diferite stări pe care nu și le explică și care sunt de-a dreptul impresionante.
„N-am reușit și n-au reușit nici alții să mă includă într-un tipar. De obicei, așa se face. Am avut fericirea să joc foarte diferit. Știu că sunt foarte organică câteodată, alteori cerebrală. Merg foarte mult nemulțumită de mine, și de ceea ce este de făcut. Și zic „nu știu să fac, nu știu să fac”, iar la un moment dat există un declic. Exstă ceva care nu vine de pe lumea aceasta, care nu știu de unde vine, dar pe mine mă schimbă, iar în momentul respectiv înțeleg. Dar nu are nicio legătură cu stare, cu un gând. E clar că e o energie anume. Scena are o energie anume”, spune actrița.
Ca orice artist care se respectă, Alina Mangra ține cont de anumite aspecte. De pildă, ea este cea care își pregătește recuzita, și tot ea cea care o pune la loc după ce și-a terminat treaba.
„Îmi verific recuzita. Îmi verific absolut tot. Eu sunt actorul căruia nu-i poți pune pietre în geamantan. După ce se termină rolul verific încă o dată și merg și îmi pun singură recuzita la loc. Am rămas așa dintr-o perioadă în care lucram într-un teatru unde era o lipsă foarte mare de personal și trebuia să facem cu toții de toate. Dar nu cred că vine neapărat de acolo. Eu nu sunt liniștită dacă nu-mi ating lucrurile”, a conchis ea.
Pe lângă meseria de actor, este și profesor. Împreună cu studenții săi, de la Departamentul de Arte din cadrul Universității din Craiova, a derulat mai multe proiecte. Totul merge mână în mână și pentru că are o relație deosebită cu tinerii. Ea mărturisește că nu-și aduce aminte momentul când și-a propus să fie prietena lor, sau dacă totul s-a întâmplat natural.
„Eu predau și am avut workshop-uri și în străinătate, și aici. E o meserie pe care încă o descopăr. Eu întotdeauna vreau să plec și parcă mă oprește ceva, de cele mai multe ori studenții. La ultimul curs le-am spus că azi am fost low cu energia și n-am putut să le ofer cât aș fi vrut. Aș prefera să fiu dată afară acum. Am preferat să ascultăm muzică și să citim. Lucru care nu se face. Chiar aș putea fi dată afară pentru asta. Am reușit să mă adaptez la fiecare generație. Cred că le place că sunt creativă și sunt destul de liberă. Pot să vorbească cu mine orice. Nu știu dacă acesta a fost obiectivul meu, de a fi foarte apropiată de studenți, sau s-a întâmplat automat. S-ar putea să-mi fi propus acest lucru undeva. Cred că e o combinație. Dar asta nu exclude cât de mult îi iubesc”, afirmă Alina.
Din perspectiva Alinei, Teatrul Național din Craiova este complet. Nu știe ce ar putea schimba la el. Este locul în care se regăsește și muncește cu drag.
„Nu aș schimba foarte multe. Începe să aibă o zonă care mie îmi place foarte mult. Are spectacole care nu sunt pentru toată lumea. Nu vii la teatru dacă nu ești pregătit, nu te duci la biserică dacă nu ești pregătit. Chestia asta cu comediile, cu de ce nu se face aia și cealaltă. Mă bucur că Teatrul Național din Craiova nu o ia ca atare și nu livrează așa ceva. E bine ce face. A ajuns într-un moment în care a ajuns cel mai ok din țară”, a spus aceasta.
Sfaturi pentru toți cei care vor să devină actori
„Pentru cei care n-au început încă și sunt la liceu, îi invit la Departamentul de Arte și Media de la Universitatea din Craiova. Îi invit încă din mai, la cursurile de pregătire pentru facultate. Pentru cei care vor să schimbe și au nevoie de chestia asta, cred că le trebuie libertate. Adică, să vină cu sufletul deschis și să lase preconcepțiile. Aceasta este cea mai mare problemă a oamenilor”, sfătuiește Alina.
În încheiere, vă spunem că Alina visează să plece undeva la marginea mării, pe nisip dar care să nu fie prea fierbinte. Îi place să înoate.
