Două direcții majore a avut presa și pseudo presa din Vâlcea, în ultimele zile, în această precampanie electorală mai disputată ca niciodată.
Războiul dintre PSD și PNL, dus la Vâlcea de la vârful acestor partide până la ultimul eșalon comunal, a reprezentat un interes major pentru presă și fel de fel de atacuri sub forma unor zvonuri împotriva candidatului Vicențiu Mocanu, aflat în vizibilă creștere de încredere în electoratul din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost al doilea subiect.
În mod normal, zecile de acuze aduse liderilor județeni și familiilor acestora din PSD și PNL, documente publicate despre afaceri reale sau presupuse, atacuri la persoană și familie duse în spațiul public de eșaloanele dure ale partidelor ar fi determinat doar pierderi de imagine și, mai ales, o lehamite în electoratul nehotărât, o creștere a absenteismului la vot.
Numai că, acum, vâlcenii au în AUR și râmnicenii în Vicențiu Mocanu, o alternativă. Au o speranță, au unde să meargă cu ștampila de vot.
În aceste condiții, se desfășoară tentativele unora de a-l amesteca cumva pe omul de afaceri în acest tămbălău. Și cum nu a făcut parte din administrație, nu a avut funcții publice deci nu i se pot imputa greșeli din trecutul politic și administrativ i se inventează unele „bube”.
Unele de-a dreptul absurde, cum a fost cea recent publicată de un ziar care-l considera “vinovat” pe Mocanu că vinde polistiren unor firme de construcții care fac blocuri în Râmnic și clădiri publice. Păi dacă firma dezvoltată de Vicențiu Mocanu produce materiale recunoscute pe plan internațional, la o calitate și preț fără concurență, de unde să cumpere constructorii vâlceni? Din China?
Apoi alți atacatori au lansat zvonul că Vicențiu Mocanu va face blat cu cei din PSD sau cei din PNL în privința candidaturii. Mai ales cu cei din PNL s-a zvonit, deoarece liderul liberalilor declarase că-și dorește un candidat unic al opoziției din Râmnic pentru a-l putea înfrânge în alegeri pe primarul în funcție.
Vicențiu Mocanu declară: Nu fac blat cu nimeni! Voi fi un primar corect, constructiv și imparțial pentru toți râmnicenii!
Candidatul AUR la funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Vicențiu Mocanu, a reacționat la zvonurile din piață.
“Nu am nicio înțelegere cu alt partid politic! Nu fac blat cu PSD. Dezmint categoric aceste zvonuri mincinoase, lansate de adversarii politici disperați, care văd în ascensiunea AUR la Râmnicu Vâlcea un pericol pentru grupurile de interese de tip mafiot care au pus stăpânire pe oraș!
Nu am nicio înțelegere cu vreun alt candidat și nici cu alt partid! Singura înțelegere posibilă ar fi ca eu să fiu candidat unic al opoziției locale și toate celelalte partide din opoziția locală să mă susțină! Sunt foarte implicat, hotărât și determinat să câștig, în lupta electorală, funcția de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea și voi depune toate eforturile, împreună cu echipa mea, pentru a-mi atinge scopul, în beneficiul râmncienilor!
Oamenii de business trebuie să se implice activ în politică pentru a lua parte la schimbarea dorită, în loc să stea pe margine și să nu ia atitudine.
Am pornit de jos, fără să mă dau în lături de la muncă sau fără să dau din coate în stânga și în dreapta.
Am construit un drum până unde sunt acum prin muncă asiduă și determinare. Cunosc drumul și pe parcursul lui am fost implicat în numeroase activități de responsabilitate socială.
Am înțeles ce își doresc de la primar tinerii la început de drum, mamele pentru viitorul copiilor lor, angajații statutului și cei de la firmele private, medicii, profesorii, sportivii și mulți alții”, a menționat Vicențiu Mocanu.