Oamenii legii au intervenit, duminică după-masă, la un accident rutier care a avut loc în Râmnicu Vâlcea, zona Copăcelu. Două mașini s-au izbit, iar în urma impactului au rezultat trei victime. O femeie de 27 de ani din Sibiu a ajuns la spital rănită.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi avut loc o coliziune între 2 autoturisme. În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei de 27 de ani, din județul Sibiu, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Vâlcea.
Două dintre victime au fost evaluate de cadrele medicale la fața locului.
„S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două ambulanțe SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și 3 persoane. 2 pasageri au fost evaluați medical de către echipajele medicale prezente la fața locului. O singura persoană a fost transportată de către echipajul SAJ la spital. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, spune ISU Vâlcea.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.