sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

EXCLUSIV/ TRADEM și Ansamblul Maria Tănase nu se mai desființează

Casa de avocatură Săuleanu și Asociații a obținut, în instanță, suspendarea Hotărârii Consiliului Local Craiova prin care s-a decis fuziunea prin absorbție a Casei de Cultură „Traian Demetrescu” (TRADEM) și a Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” de către Teatrul de Copii și Tineret „Colibri”. Speriați că vor rămâne pe drumuri, angajații de la TRADEM au atacat hotărârea în instanță. De suspendarea ei, beneficiază și cei de la Ansamblu.

În urma aprobării hotărârii cu pricina, Casa de Cultură Traian Demetrescu urma să fie desființată la finalul lui martie. Primăria invocase ca motiv pentru desființare Legea austerității, care însă exclude instituțiile de cultură.

Legea 296/2023 prevede că “începând cu data de 1 iulie 2024, instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/ subordonarea/autoritatea autorităților administrației publice centrale/locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative: a) au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice; b) activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot desființa/reorganiza/fuziona sau pot transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților administrației publice locale/centrale/județene, prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare

(3) Prin desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/ autoritatea/ subordonarea autorităților administrației publice locale/județene/ centrale, trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:

a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere, cât și pentru funcțiile de execuție;

b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii.”

Avocatul Mirel Morcov, din cadrul Casei de Avocatură Săuleanu și Asociații, arată că la întocmirea raportului și implicit la adoptarea Hotărârii Consiliul Local a omis să observe că cel puțin în ceea ce privește Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” legiuitorul a înțeles să reglementeze excepții și anume:

”(10) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) instituțiile publice din domeniul culturii de interes județean și local, precum și instituțiile publice din domeniul culturii care au fost înființate ca urmare a unor legi speciale, acorduri internaționale sau ca urmare a primirii unor donații cu sarcini, instituții care susțin/promovează identitatea minorităților naționale, instituțiile prefectului, structurile cu organizare militară/de poliție, cluburile sportive de interes național și local, precum și orice alte instituții publice care se aprobă prin memorandum de către Guvernul României.

(11) Prin excepție de la termenul prevăzut la alin. (1), pentru instituțiile publice/entitățile publice, inclusiv instituțiile publice din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale, culturii, precum și din alte domenii aprobate prin memorandum de Guvernul României termenul de intrare în vigoare pentru procesul de comasare/desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității este data de 1 ianuarie 2025”.

„Autoritatea emitentă a ignorat modalitatea de înființare a Casei de Cultură, respectiv prin ”lege specială” astfel cum este reglementat în a doua teză a aceluiași text de lege în condițiile în care aceste elemente sunt preluate și în cuprinsul raportului ce stă la baza emiterii HCL. Casa de Cultură a fost înființată prin Decretul 703 din 1973 al Consiliului de Stat publicat în Monitorul Oficial nr. 140 din 28 decembrie 1977. Din anul 1991, având rolul de a promova cultura și arta din Craiova, în baza adresei 387, instituția își schimbă denumirea în Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” Craiova. În prezent, așa cum se reține și în raport, în Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” este singura dintre cele trei instituții supusă reorganizării care funcționează în baza OUG 118/2006 (…) Chiar dacă s-ar susține că prin această reorganizare nu s-ar pierde activitatea în Casei de Cultură ”Traian Demetrescu” sau patrimoniul, în realitate chiar în cuprinsul raportului se arată că instituția publică va fi desființată, fiind transferate posturile ”aprobate conform organigramei și statului de funcții”. Preluarea unei părți a personalului sau a patrimoniului (respectiv înființarea unui compartiment cu aceeași denumire) nu echivalează cu existența în continuare a ”așezământului cultural” de vreme ce dispozițiile OUG 118/2006 nu reglementează o astfel de posibilitate”, a mai precizat avocatul Mirel Morcov.

Pe lângă aceasta, prin Hotărârea respectiva reorganizarea debutează cu 31.12.2023 și ar urma să producă efecte de 31.03.2024. Însă, termenul prevăzut la alin. (7) al art. XXIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung se prorogă până la data 30.06.2024 conform  articolului LXIX, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 1139 din 15 decembrie 2023.

Până la pronunțarea pe fond, instanța a decis suspendarea Hotărârii Consiliului Local.

„Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanţii LUNGU BARON VIOREl, VLAD MONICA, GEAMĂNU MIHĂIŢĂ, CĂLĂRAŞU JAN, GRIGORIE VIOLETA-LUCICA, ION GEORGE LAURENŢIU, în contradictoriu cu pârâţii UAT MUNICIPIUL CRAIOVA şi CONSILIUL LOCAL CRAIOVA, TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET „COLIBRI”, ANSAMBLUL FOLCLORIC „MARIA TĂNASE” şi CASA DE CULTURĂ „TRAIAN DEMETRESCU”. Suspendă executarea Hotărârii Consiliului Local nr. 653/18.12.2023, până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 15.02.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, este soluția Tribunalului Dolj.

Politica