miercuri, octombrie 30, 2024

Ultima ora

Sport

Trei consilieri locali din Bănie, excluși din PNL Craiova

Biroul Politic Local al PNL Craiova, întrunit în ședință în data de 10.02.2024 a decis, prin vot, să propună excluderea din partid a unui număr de trei membri. Este vorba despre Marian Vasile, Cosmin Corâțu și Mădălin Voicinovschi. Aceștia au și calitatea de consilieri locali.

Decizia a fost luată ca urmare a încălcării de către aceștia a prevederilor articolului 25, literele d,e, g și i, precum și a articolului 26, aliniatul 2 din statutul Partidului Național Liberal. Cei trei, în calitate de membri ai Biroului Politic Local al PNL Craiova au refuzat în mod repetat să participe la activitățile partidului la care au fost convocați de organismele de conducere în subordinea cărora se află sau din care fac parte, încălcând astfel prevederile articolului 25, litera e din statutul PNL.

De asemenea, deși conducerea PNL Craiova a decis că bugetul pe anul 2024 al municipiului Craiova în forma prezentată de Primăria Craiova nu reprezintă valorile și ideile liberale și nu respectă dorințele și interesele cetățenilor care au votat PNL și că toți consilierii PNL vor depune amendamente pe care cetățenii le-au cerut și care au fost apoi discutate în cadrul partidului, cei trei consilieri nu au respectat această decizie, ceea ce înseamnă încălcarea prevederilor articolului 26, aliniatul 2, litera b.”, transmite Nicolae Giugea – Președinte PNL Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform statutului, propunerea Biroului Politic Local al PNL Craiova a fost înaintată către Biroul Politic Județean care urmează să se pronunțe în termen de cel mult 30 de zile.

Politica