sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Televizoare noi la Spitalul Caracal, cu sprijinul bisericii și al enoriașilor

Pacienții internați în Spitalul Caracal vor avea televizoare noi în saloane, primele fiind deja achiziționate. Aceasta, cu banii localnicilor care au ales să se alăture noii campanii umanitare lansate de preotul Ion Iagăru de la Biserica „Sfinţii fără de Arginţi Cosma şi Damian“, aflată în curtea spitalului din oraș.

”Mi-am propus în anul în care abia am intrat să derulăm o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de televizoare noi pentru a-i bucura pe bolnavii, COPIII sau adulții, aflați în spital, SINGURI, speriați de boală, dar mai ales TRIȘTI!

Am pornit a scrie aceste rânduri și a demara această nouă campanie pornind de la o situație reală și tristă, în egală măsură. Majoritatea saloanelor nu dispun de televizoare prin intermediul cărora copiii sau adulții să se poată relaxa, fie și pentru un timp limitat din zi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Plecând de la această situație „de facto”, m-am gândit că nimic nu este imposibil și că am putea schimba împreună cu dumneavoastră, un strop din starea de spirit a celor care își petrec ore, ba chiar zile sau săptămâni întregi în saloanele spitalelor.

Timpul petrecut în fața unui televizor, dacă te afli pe  un pat de spital, îți poate reda buna dispoziție, te poate deconecta”, spune preotul Ion Iagăru.

Primele televizoare au fost deja achiziționate.

„Donație pentru secția Pediatrie – sunt cuvintele scrise de Alex. Și așa se face că, în această seară, am achiziționat primele televizoare. Pentru prima dată saloanele de pediatrie vor avea televizoare, urmând ca și alte secții să fie dotate de către asociația noastră!”, a adăugat părintele.

Cei care vor să doneze o pot face în contul ASOCIAȚIA FIȚI BUNI:

  • Banca Transilvania: cont în Lei: RO57BTRLRONCRT0561532601
  • Banca Transilvania: cont în Euro: RO07BTRLEURCRT0561532601
  • Banca Transilvania: cont în GBP: RO62BTRLGBPCRT0561532601

Se acceptă, de asemenea, televizor LCD sau LED de orice diagonală.

Politica