miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Tichetele educaționale de 500 de lei ar trebui distribuite în școli săptămâna viitoare

De luni, 8 ianuarie, părinții ar fi putea primi de la școală tichetele educaționale de 500 de lei, acolo unde cardurile au ajuns deja sau urmează să fie distribuite, spun surse pentru Edupedu.ro. Până joi, 4 ianuarie, inspectoratele școlare din 9 județe au primit tichetele iar până sâmbătă cel târziu ar trebui livrate în toată țara. Urmează însă ca până luni, când se reiau cursurile școlare, să fie emis un ordin de ministru comun al ministrului Fondurilor Europene și al ministrului Educației privind procedura de distribuire a cardurilor către beneficiari.

Edupedu.ro a scris pe 23 decembrie că cele peste 500 de mii de tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare după Crăciun.

Ar trebui să primească carduri în total 486.317 de beneficiari care au fost validați deja, iar alți peste 63 de mii sunt în curs de validare și ar putea fi incluși pe listă, a transmis STS pentru Edupedu.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Joi, 4 ianuarie, cardurile ajunseseră în 9 inspectorate școlare județene, fie prin Poșta Română, fie prin curier. Județele sunt: Constanța, Sibiu, Olt, Călărași, Covasna, Mureș, Harghita, Brașov, Ilfov.

Inspectoratele școlare așteaptă instrucțiuni pentru a putea să dea mai departe cardurile beneficiarilor, adică părinților și aparținătorilor legali.

Până luni, 8 ianuarie, când părinții ar putea fi chemați la școală pentru a ridica cardurile, în acele județe acestea au fost distribuite deja. Urmează să fie emis un ordin de ministru comun semnat de miniștrii fondurilor europene și educației privind procedura de distribuire a cardurilor de la școală la beneficiar. Ordinul este în procedură de avizare, mai spun sursele Edupedu.ro.

Pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

  • au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
  • au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
  • venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Foto: arhivă

Politica