joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Accident cu victime la Păușești – Măglași

Accident rutier la Păușești-Măglași, Vâlcea. Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital. Alte trei persoane au fost asistate de medicii ajunși la locul accidentului.

Potrivit Poliției, un tânăr de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea și a lovit un stâlp de electricitate.

„La data de 1 ianuarie a.c , politiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Păușești – Măglași, soldat cu victime.
Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism DN 64, în localitatea Păușești – Măglași, la km 126 + 900 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un stâlp de electricitate care a căzut pe partea carosabilă.
Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea unei persoane, un tânăr de 20 de ani, pasager în autoturism, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au menționat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Traficul a fost blocat și deviat pe DJ 651.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica