joi, decembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Naționala României a ajuns la Budapesta

După un zbor de o oră și un drum cu autocarul de 40 de minute, echipa națională a României a ajuns la hotelul Hilton din Budapesta. Tricolorii fac ultimele pregătiri înainte de duelul cu Belarus, care va avea loc joi, de la ora 21:45.

Răzvan Marin spune că România e pe drumul cel bun, e încrezător că vom obține calificarea și reafirmă marele atuu al acestei generații: grupul e mai restrâns și mult mai unit.

„M-aș fi așteptat la acest loc în grupă. Ne așteaptă două meciuri foarte importante. Două meciuri pe care trebuie să le câștigăm. Dacă facem ceea ce am făcut până acum, mă refer din punct de vedere al muncii pe teren, al seriozității, o să obținem ceea ce ne dorim. Ceea ce am spus și eu și colegii mei, prietenii mei, e că trebuie să avem în minte un singur obiectiv. Să mergem la Euro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Momentan suntem în grafic. Sperăm ca după aceste două meciuri să rămânem tot aici. Sunt în continuare optimist. Principalul atu este unitatea de grup. Doar cu grupul au reușit să aducem rezultate. Fiecare a ieșit în față cu un gol, o pasă de gol, cu o acțiune individuală și asta a făcut diferența. Fără un grup unit nu se poate rezolva nimic. Acesta este principalul nostru atu”, a declarat Răzvan Marin.

Convocat inițial la naționala U21, Andrei Borza a fost chemat de selecționerul Edward Iordănescu la prima reprezentativă, după ce Camora a devenit indisponibil. Fundașul stânga ce nu a împlinit încă 18 ani s-a mutat în această dimineață de la Buftea la Mogoșoaia.

Lotul convocat de Edi Iordănescu:

PORTARI: Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 5/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 12/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 9/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 21/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 30/2), Andrei Borza* (FC Rapid 1923, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0);

MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 2/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 48/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 62/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 11/1), Dennis Man (Parma | Italia, 19/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 27/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 14/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);

ATACANȚI: Denis Alibec (Muaither | Qatar, 33/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 5/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0).

Politica