sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

Daniel Pancu vrea să ducă România U21 la EURO: „Ne putem califica”

Naţionala României U21 va disputa în luna octombrie primele meciuri de pe teren propriu, din campania de calificare pentru Campionatul European U21. Tricolorii fac parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia.

La antrenamentul de marți seara, selecționerul Daniel Pancu a avut la dispoziție toți jucătorii convocați. A fost prima ședință de pregătire în care s-a exersat planul tactic pentru duelul cu Armenia. Antrenorul spune că tricolorii mici fac parte dintr-o grupă echilibrată. Astfel, tehnicianul nu va accepta ca elevii lui să fie depășiși de adversari, indiferent de numele acestora.

Sunt două meciuri foarte importante. Ținând cont că am pierdut o șansă mare de a pleca cu 3 puncte din deplasarea grea din Albania, cu o echipă bună, această dublă ne obligă să obținem maximum, 6 puncte. Suntem la început, drumul e lung, mai sunt foarte multe puncte puse în joc, dar trebuie să scoatem maximum din dubla asta, pentru că jucăm acasă. Nu prea fac diferențe între adversari. Sigur, individual Albania are jucători de valoare, este mai bună decât Armenia în zona de atac.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În schimb, Armenia acționează mai bine colectiv. Cel puțin ultimul joc, cu Muntenegru, l-au pierdut nemeritat, au avut foarte multe șanse. Armenia este o echipă periculoasă, cu jucători tehnici, care aleargă foarte mult. Va trebui să fim foarte, foarte concentrați și atenți pe toată durata jocului. Chiar dacă avem și noi probleme, acum mi-am făcut o imagine despre grupă. Este foarte echilibrată, orice echipă poate termina ori pe locul 2, ori pe 6. Dacă nu vom repeta greșelile de la primul joc, dacă vom menține starea bună de spirit și vom avea șansa de partea noastră, cu siguranță ne putem califica”, a declarat Pancu, pentru FRF TV.

Lotul convocat de Daniel Pancu:

PORTARI: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);

FUNDAȘI: Alexandru Pantea (FCSB), Darius Oroian (Sepsi OSK), Cristian Ignat (Mioveni), Răzvan Pașcalău (Lecce / Italia), Gabriel Buta (FCU 1948 Craiova Fotbal Club), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923) Ștefan Ștefanovici (Politehnica Iași), Costin Amzăr (Dinamo);

MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Cătălin Cîrjan (FC Rapid 1923) Ștefan Pănoiu (FC Rapid 1923), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Aurelian Ciuciulete (Unirea Dej), Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);

ATACANȚI: Adrian Mazilu (Farul Constanța), Filip Ilie (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (Lecce / Italia).

Politica