Valeriu Matei susține că deține informații potrivit cărora Darius Vâlcov se descurcă de minune în Italia și că și-a deschis o afacere în domeniul financiar.
Subaltern al ministrului fugar, în perioada în care acesta era primar al municipiului Slatina, Matei consideră că pedeapsa primită de Vâlcov este una corectă, însă acesta nu va suferi prea mult din cauza ei. Cei doi au colaborat în perioada 2007 – 2009.
„Eu i-am transmis cu mai mult timp înainte să aibă grijă unde să fugă, pentru că vine pedeapsa. Condamnarea e justă, dar nu se stârpește corupția cu condamnarea lui Vâlcov. Darius nu e nici măcar un mic tentacul din caracatița asta. Nu este normal ca toți condamnații să poată să plece și să trăiască liniștiți în străinătate. Dar, probabil, statul italian a găsit un mod să facă rost de bani. Despre Darius Vâlcov, ce să vă spun? E bancher băiatu’, și-a făcut bancă în Italia. De fapt, nu e chiar bancă, e ”fond d-ăla nebancar” și dă bani cu împrumut. Știu mai multe despre ce face el acolo, dar nu dau din casă. Ce pot să vă spun e că a fost șmecher în România, acum e șmecher și peste hotare”, a declarat Valeriu Matei pentru FANATIK.






