Un nou atac a avut loc la Belgrad, unde oamenii sunt încă socați de tragedia de miercuri. O fostă elevă a venit la școală, unde a rănit cu un cuțit o elevă de 15 ani și un profesor în vârstă de 43 de ani care a încercat să o oprească.
Incidentul a avut loc la școala privată Ruder Bošković din Belgrad.
Persoanele vătămate nu aveau răni serioase, fiind tăiate pe mâini, potrivit telegraf.rs.
Atacatoarea, care ar fi fost exmatriculată în urmă cu câteva luni de zile din liceu, a folosit un cuțit de bucătărie.
Școala a fost evacuată iar fosta elevă este arestată.
Reamintim că, un băiat în vârstă de 13 ani a deschis focul, miercuri, într-o școală din centrul Belgradului, provocând moartea a cel puțin nouă persoane, printre care elevi și un gardian. Adolescentul și părinții lui au fost arestați. Sârbii îi plâng pe cei 8 copii uciși la școală de un coleg și cer autorităților să-și asume răspunderea pentru tragedie, scrie digi24.ro
Joi, în fața școlii din Belgrad s-au strâns părinții și profesorii victimelor, îndurerați de atacul care a îngrozit Serbia și lumea întreagă. Între timp, alte 3 incidente au avut loc astăzi în şcolile din Serbia. O persoană anonimă a trimis o listă cu elevii pe care se presupune că ar dori să-i omoare.
Un tânăr a amenințat pe rețelele de socializare cu un masacru într-o altă școală. Și, poate cel mai grav, la școala unde a avut loc masacrul un copil a scos un pistol din plastic şi l-a îndreptat spre colegi – chiar în timpul momentelor de reculegere.







