Un român, refuzat la un hotel din Olanda din cauza naționalității

Jurnalul Olteniei

Un român s-a plâns pe rețelele sociale că a fost refuzat la cazare într-un hotel din Tilburg, Olanda, pentru că este român. De altfel, unitatea de cazare nu mai poate fi găsită la o căutare pe cunoscuta platformă pentru rezervări în domeniul ospitalităţii, notează News.ro

Alexandru Hegyi mai spune că a primit un mesaj de la compania de rezervări prin care i s-a comunicat că își va primi banii înapoi.

„O mică victorie a fost obținută astăzi, chiar dacă gustul ei este extrem de amar. Booking.com a retras proprietatea de pe site-ul său, în timp ce investighează problema mai departe. De asemenea, biroul antidiscriminare din Țările de Jos desfășoară o investigație suplimentară”, a scris Alexandru Hegyi pe Facebook, marți, 4 aprilie.

„Având în vedere că cuvântul «Romeinse» folosit de personalul hotelului pentru a se referi la persoanele de origine română înseamnă de fapt romani, nu pot decât să mă gândesc la cuvintele unui român celebru: «Veni, vidi, vici». În cazul meu nu există «vidi», deoarece nu am avut ocazia”, a adăugat el.

Platforma Booking i-a răspuns românului că regretă „experienţa atroce” de care turistul a avut parte și a precizat că a suspendat hotelul olandez de pe site. De asemenea, Booking l-a anunțat că îi va returna suma de 104,5 euro pe care o plătise pentru o noapte de cazare. 

Alexandru Hegyi este cercetător ştiinţific, lucrează în domeniul arheologiei la Centrul de Studii pentru Asia de Sud-Est şi locuieşte la Kyoto, în Japonia.

El a făcut o rezervare prin platforma Booking la un hotel din oraşul olandez Tilburg, dar, potrivit afirmațiilor sale, a fost contactat de către reprezentanţii hotelului şi anunţat că rezervarea i-a fost anulată din cauza naţionalităţii sale.

„Mulțumim pentru rezervare. Din păcate, avem o înțelegere cu Primăria Tilburg, iar locația noastră nu mai primește români”, a fost mesajul primit de turist.

Foto: pixabay

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol