Analiza activităţii desfăşurate de judecătorii Curţii de Apel Craiova în cursul anului 2022 a fost prezentată în cadrul unei adunări generale. La şedinţă au participat din partea Consiliului Superior al Magistraturii: jucdecătorii Denisa Angelica Stănişor , Elena Raluca Costache, Ramona Grațiela Milu, și Liviu Gheorghe Odagiu. Totodată au fost prezenți Tena Tulitu – procuror, Daniel Ghiţă – profesor universitar doctor, prodecan la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, precum și echipele manageriale de la instanţele arondate Curţii de Apel Craiova.
Analiza activităţii desfăşurate de judecătorii Curţii de Apel Craiova în cursul anului 2022 a avut ca punct de plecare actul de justiție desfăşurat în contextul economico-social și legislativ actual, cu toate consecinţele positive, dar şi cu cele ce au determinat reale dificultăți în gestionarea managementului administrativ judiciar.
Curtea de Apel Craiova şi instanţele din raza sa de competenţă au înregistrat la nivelul anului 2022 un număr de 187790 dosare nou intrate, cumulând un rol total de 245493 de cauze, în creştere comparativ cu anul 2021 cu 6,7%.
Curtea de Apel Craiova îşi păstrează locul doi în ierarhia curților de apel la nivel naţional, după Curtea de Apel Bucureşti, în ceea ce priveşte volumul de activitate, având o pondere de 8,1 % din totalul dosarelor aflate pe rolul instantelor similare din țară.
În ceea ce priveşte cauzele aflate pe rolul Curţii de Apel Craiova, în anul 2022 a fost înregistrat un număr de 13567 de cauze nou intrate, care împreună cu stocul de 3546 dosare existent la 1 ianuarie 2022, au cumulat un volum total de 17113 cauze. Din acest total, s-au soluționat 13271 dosare, rămânând astfel la finele anului un stoc de 3.842 de cauze.
La o schemă de 99 posturi de judecători (87,9 prezenta medie calculată conform raportului R02-JQ01) încărcătura pe judecător în anul 2022 a fost de 194,7 cauze raportat la volumul de activitate efectiv şi de 519 de cauze la volumul adiţional. Analizată prin prisma tuturor indicatorilor de performanță, activitatea judiciară a Curţii de Apel Craiova se încadrează la gradul Foarte Eficient, indicatorii de eficiență masurând cota procentuală corelativă gradului de eficienţă. Astfel, Curtea de Apel Craiova se situează în categoria curților de apel al căror grad de performanță este Foarte Eficient.







