UPDATE: Cea de-a doua rundă de negocieri între delegația Rusiei și cea a Ucrainei s-a încheiat, și de data asta, fără rezultatul așteptat de o lume întreagă.
Partea ucraineană a cerut Rusiei încetarea imediată a focului și un coridor umanitar pentru evacuarea civililor din prima linie a frontului. S-a ajuns la o înțelegere doar în ceea ce privește evacuarea civililor. Părțile au stabilit ca discuțiile să fie continuate într-o a treia rundă.
Vladimir Medinsky, șeful delegației ruse, a anunțat, la încheierea întâlnirii, că Federația Rusă și Ucraina au discutat în detaliu chestiuni umanitare, militare și problema unei viitoare reglementări politice, informează TASS.
Partea rusă mai afirmă că s-a discutat posibilitatea opririi bombardamentelor și împușcăturilor în timpul evacuării civililor.
_____
A început a doua rundă de negocieri între o delegație din Ucraina, din care face parte și ministrul Apărării, și o delegație din Federația Rusă. Negocierile au loc, din nou, în Belarus.
„Am început discuţiile cu reprezentanţii Rusiei. Punctele cheie de pe agendă sunt o încetare imediată a focului, un armistiţiu şi culoare umanitare pentru evacuarea civililor din oraşele şi satele distruse sau bombardate constant”, a scris consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak pe Twitter, postând o fotografie cu membrii celor două delegaţii la masa negocierilor.
Primele negocieri care au avut loc luni la frontiera belaruso-ucraineană nu au adus rezultate tangibile. Atacurile ruse au continuat să lovească Ucraina miercuri şi mai multe explozii au fost înregistrate la Kiev joi dimineaţa, declanşând sirenele aeriene.







