marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Dosar penal la DGASPC Vâlcea, după ce o tânără cu dizabilități așteaptă de jumătate de an o operație la picior


Ancheta a început după ce Centrul de Resurse Juridice a sesizat autoritățile în privința unei tinere cu dizabilități ignorată complet de DGASPC Vâlcea. Georgiana, o tânără de 33 de ani instituționalizată în Centrul de Îngrijire și Asistență din Zătreni Vâlcea, traiește o suferință cumplită pentru care cei responsabili ar trebui nu doar arătați cu degetul, ci să răspundă în fața legilor, atât penale cât și morale.

Georgiana este instituționalizată de „o viață” în centrul de la Zătreni. Tânăra l-a avut drept reprezentant legal până la vârsta de 18 ani pe directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea şi a depins în totalitate de profesionalismul şi bunăvoinţa angajaţilor centrelor în care a locuit. Într-o scrisoare deschisă trimisă autorităților, guvernului și chiar președintelui Iohannis, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) vorbește despre povestea tinerei, care deși avea nevoie urgentă nu a fost operată la picior de mai bine de 6 luni.
„Omul despre care vorbim este o tânără cu dizabilităţi, instituționalizată, aflată într-o suferință inumană, și căreia i se refuză sistematic tratamentul medical și îngrijirile necesare recuperării. De luni de zile, această tânără zace pe un pat în dureri și, dacă CRJ nu ar fi fost avertizată printr-un apel telefonic anonim, povestea ei ar fi rămas între pereții camerei în care este imobilizată, de atâta timp.
În data de 23 noiembrie 2021 CRJ a fost sesizat telefonic o tânără cu dizabilități intelectuale şi nevăzătoare care de patru luni suferă în urma unei fracturi de femur, survenită în Centrul de Îngrijire și Asistență din Zătreni şi pentru care nici medicul şi nici conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (DGASPC) nu au luat măsuri pentru a-i atenua suferinţa. 
Două zile mai târziu, 25 noiembrie, aflat în vizita inopinată la Zătreni, CRJ a găsit într-unul dintre dormitoarele centrului, o tânără cu malnutriţie gravă, nevăzătoare, gemând de durere, cu piciorul drept rupt din luna iulie și, cum s-a dovedit mai târziu, netratată corespunzător. Tânăra avea braţele și picioarele imobilizate și nu se poate exprima. Împotriva voinţei personalului medical aflat în centru, CRJ a solicitat la 112 un echipaj medical care să îi acorde tinerei ajutor. Echipajul UPU a informat CRJ că este nevoie ca medicul centrului din Zătreni să anunţe medicul coordonator al UPU că este o urgenţă. A fost nevoie de mai bine de o oră de discuţii între CRJ şi medicul coordonator, asistentele şi medicul centrului din Zătreni, pentru ca într-un final să fie transportată la Spitalul Municipal din Drăgăşani. În tot acest timp, directorul general al DGASPC Vâlcea, domnul Badea, îl soma pe şeful centrului Zătreni să scoată afară echipa CRJ”, conform scrisorii CRJ, care detaliază și ceea ce s-a întâmplat la sosirea reprezentanților DGASPC Vâlcea în centru.
„Sosiţi în centru,  directoarea adjunctă a DGASPC Vâlcea, doamna Jana Diaconu, şi un şef de centru din Băbeni, delegat de directorul DGASPC Vâlcea pentru a-l reprezenta, şi-au manifestat indignarea privitor la  vizita inopinată a CRJ în Zătreni, adresând aceeaşi întrebare “de unde ştie CRJ că este o urgenţă”. Câteva ore mai târziu, directoarea adjunctă ne-a transmis telefonic că tânăra a fost consultată de medicul din UPU Drăgăşani că i s-a făcut “chiar şi o ecografie” şi i s-a montat o atelă, dar că nu prezenta urgenţă medicală şi nu a fost internată în spital. Directoarea adjunctă a promis că se va ocupa personal ca tânăra să primească îngrijirile medicale corespunzătoare. Din informaţiile CRJ a reieşit că medicul din UPU e recomandat “intervenţie chirurgicală într-o secţie de ortopedie”. 
În 2 decembrie a.c., în jurul prânzului, contactată telefonic de CRJ, doamna director adjunct Diaconu a transmis că nu a fost programată sau internată deoarece a fost dificil cu “zilele acestea libere”. CRJ a transmis conducerii DGASPC Vâlcea că aceasta nu poate fi o scuză când în joc este viaţa unui om aflat în suferinţă şi că este important ca tânăra cu dizabilităţi să fie consultată de urgenţă de un medic specialist, nu doar pentru fractură, dar şi pentru starea de malnutriţie gravă în care se află”, au adăugat reprezentanții CRJ Vâlcea.

Dosar penal pentru abuz în serviciu

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cazul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care a deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu și rele tratamente.
„În cursul zilei de 3 decembrie 2021, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești a fost înregistrat un dosar penal ca urmare a unui denunț formulat de către Fundația Centrul de Resurse Juridice privitoare la cazul unei tinere cu handicap grav, rezidentă în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență Zătreni, cu privire la care a fost sesizat faptul că, nu i-a fost acordată asistență medicală pentru fractura unui membru inferior, timp de peste 6 luni. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a preluat urmărirea penală în această cauză, în vederea instrumentării dosarului de către procurorii din cadrul acestei unități, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, supunerea la rele tratamente și omisiunea sesizării. Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea dosarului dată de gravitatea faptelor”, conform reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Politica