luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

La spital, după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț

Un bărbat de 33 ani, din Moțăței, a ajuns, în această dimineață, la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț. Accidentul s-a produs pe DN56, la ieșirea din Galicea Mare.

„Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la ieșirea din comuna Galicea Mare s-a produs un accident rutier.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din comuna Moțăței, pe DN 56, la ieșirea din comuna Galicea Mare către Calafat, ar fi părăsit partea carosabilă prin stânga, unde ar fi intrat în impact cu șanțul de colectare al apei pluviale și s-ar fi răsturnat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”-IPJ Dolj

Sursa foto: facebook/Info Trafic Craiova și Dolj

Politica