duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

O treime din costurile reabilitării Clinicii de Oncologie, din fonduri europene. Restul, de la bugetul Doljului

Reabilitarea clădirii Clinicii de Oncologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova va costa aproximativ 3 milioane de euro. Cea mai mare parte a sumei, 2 milioane euro, va fi suportată din bugetul Doljului. 1 milion de euro sunt fonduri nerambursabile, contractul de finanţare fiind semnat miercuri, la Consiliul Judeţean Dolj. Acum imaginea clinicii este dezolantă.

În faţa clinicii de Oncologie, pe un scaun, în nămol zăceau, miercuri, mai multe cartuşe de imprimantă. „Le-au adus de la încărcat şi le lasă aici până vine cineva să le ducă în spate. Nu le fură nimeni”, spun angajaţii spitalului. Un scaun medical care ar fi trebuit dus la casat, tronează pe aleea ce duce spre intrarea în clinică, iar un ghiveci cu o plantă, răsturnat, aşteaptă ca cineva să îl vadă şi să îl ridice. Personalul de la pază are treabă doar cu jurnaliştii. Să nu surprindă imagini. Am încercat să luăm legătura cu managerul unităţii medicale pentru a obţine acordul de a intra în clinică, însă nu a răspuns. Imagini dezolante din interior au circulat însă, de-a lungul timpului, pe internet.

57045346 2187434034920223 8545681254731743232 n

Clinica are nevoie de o refacere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lucrările de reabilitare a clădirii cu patru etaje, pe care administraţia doljeană intenţionează să le facă, includ schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare, recompartimentări. De asemenea, vor fi construite două lifturi exterioare, acum clădirea neavând unul, motiv pentru care mâncarea pacienţilor este adusă în plase şi găleţi. Va fi realizată şi o nouă rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Totodată vor fi amplasate panouri solare pe clădirea ce va fi termoizolată.

57291162 334538107199618 522667081489973248 n

Şi în discuţiile pe care le-am avut cu doamna ministru, noi am promis că facem partea noastră. Şi anume, reabilităm actuala clădire în care se află atât secţia de oncologie cât şi secţia de dermatologie, dar şi secţia de Medicina Muncii. Este un bloc neadecvat pentru activitatea medicală. El a fost construit ca bloc pentru medici, în nici un caz pentru a fi secţie de oncologie. De aceea intrăm aici cu toată forţa, pe un proiect care ne permite să facem acest lucru. Ne dorim să avem o clădire mai prietenoasă cu mediul. Banii pentru proiect sunt de circa 3 milioane euro în total, dintre care 1 milion din fonduri europene, iar 2 milioane euro vin de la Consiliul Judeţean”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

El a mai precizat că speră ca lucrările să fie gata într-un an, un an şi jumătate, pentru a avea „o primă parte a Institutului de Oncologie” şi aşteaptă ca şi Ministerul Sănătăţii să-şi menţină promisiunile cu privire la acest proiect.

Conform proiectului „Creşterea eficienţei energetice, a rezistenţei şi stabilităţii clădirii publice (Corp C2) situată în str. Tabaci, nr.1, municipiul Craiova, judeţul Dolj”, termenul de implementare este de 40 de luni. În lei, valoarea totală a investiţiei, cu TVA, este de 13,2 milioane lei. Contribuţia proprie în acest proiect a Consiliului Judeţean Dolj este de aproximativ 8,5 milioane lei.


Administraţia doljeană derulează şi alte investiţii la această clinică.

Consiliul Judeţean Dolj a mai finanţat şi finanţează două proiecte mai mici care vin în completare, pentru tot ce înseamnă boala aceasta urâtă, cancerul. Noi, chiar în finalul anului trecut, am alocat 3 miliarde lei pentru reabilitarea actualului buncăr de la radioterapie unde este în curs de a fi instalat un nou aparat de radioterapie câşigat prin Banca Mondială de către spital şi cred că în şedinţa de buget vom propune aprobării consilierilor judeţeni încă aproximativ 500.000 euro din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean, pentru construirea unui al doilea buncăr unde, de asemenea, Banca Mondială a promis că va veni cu un al doilea accelerator. Este nevoie şi de aceste echipamente pentru că la nivelul tehnic actual, ce aveam noi, ce era la spital era depăşit”, a completat Cosmin Vasile, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Mai rămâne de rezolvat problema personalului medical. La Oncologie sunt doar doi medici, conform documentelor publicate pe site-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unul dintre ei fiind şeful clinicii Florinel Bădulescu, iar la radioterapie sunt patru medici. Alţii nu vor să vină să lucreze aici.

Politica