luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mâncarea bolnavilor de la SJU Craiova, la licitaţie

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova au demarat licitaţia pentru achiziția de servicii de catering pentru pacienţii internaţi în unitatea medicală. Prestatorul va trebui însă să respecte o serie de reguli, între care testarea sistematică a hranei trimisă pacienţilor. Este vorba despre un acord cadru, cu o valoare totală estimată la 10.541.620,00 lei.

Spitalul mai are încă în derulare contractul cu firma ELCOMEX, care de ani de zile asigura hrana pacienţilor şi o pregătea în bucătăria amenajată în incinta spitalului.
Contractul firmei cu spitalul expira la finele anului trecut, însă a fost prelungit cu încă şase luni. Spre finalul perioadei de derulare au apărut discuţii legate de hrana acordată medicilor din gărzi, iar conducerea spitalului a decis să apeleze la servicii de catering. Reprezentantul firmei ELCOMEX a reclamat faptul că a făcut investiţii pe care trebuie să le recupereze. În plus, acesta a afirmat că are sume serioase de încasat de la spital pe hrana asigurată, în acest sens având procese pe rol cu SCJU Craiova.
Între timp, reprezentanţii unităţii medicale au publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice licitaţia pentru serviciile de catering.
Potrivit documentaţiei, hrana ar urma să fie preparată în locaţia proprie a firmei care va câştiga licitaţia, într-un spaţiu autorizat din punct de vedere sanitar pentru linia de pregătire a hranei.
Prestatorul va avea obligaţia să asigure hrana bolnavilor internaţi, dar şi pentru medicii de gardă, în mod continuu, zilnic, pentru un număr estimativ de 850 -1.000 porţii/zi, conform orarului stabilit de către beneficiar, în conformitate cu necesităţile calorice, cantitative, calitative şi de regimuri alimentare solicitate. Firma va trebui să asigure trei mese pe zi şi suplimentele care vor consta, prin alternanţă din: fructe, produse lactate, deserturi uscate.
În plus, este strict interzisă păstrarea alimentelor preparate de la o masă la alta, sau reîncălzirea acestora.
„Prestatorul are obligația de a transporta hrana cu mijloace proprii de transport, la toate secțiile spitalului. Hrana preparată va fi transportată cu respectarea strictă a condițiilor de igienă. Recipientele conținând hrana preparată vor fi transportate în containere adecvate astfel încât să se mențină temperatura optimă de servire a hranei până în momentul în care aceasta ajunge să fie servită bolnavilor funcţie de tipul de masă caldă – la minim 60°C sau rece la + 8°C).
Prestatorul are obligația de a preda hrana porționată la oficiile alimentare din cadrul fiecărei secții a spitalului, unde va fi preluată de către asistenta șefă sau persoana desemnată de către aceasta, în vederea distribuirii porțiilor de hrană bolnavilor internați și medicilor de gardă, în conformitate cu tipul de dietă recomandat. Caserolele și tacâmurile vor fi de unică folosință, asigurate pe cheltuiala prestatorului, și vor fi etichetate cu regimul/meniul conținut. Alimentele lichide pot fi transportate în tancuri/boilere termoizolante, până la oficiile alimentare ale secțiilor, unde vor fi porționate în recipientele asigurate de prestator. Pentru transportul alimentelor la pacienții imobilizați prestatorul va asigura câte un cărucior specific transportului alimentelor, pentru fiecare secție”, se arată în caietul de sarcini întocmit pentru această licitaţie.
În ceea ce îi priveşte pe medicii din liniile de gardă, hrana acestora se va prepara „la nivelul alocaţiei de hrană pentru secţiile la care sunt organizate aceste linii de gardă şi se va distribui separat de către prestator, la fiecare cameră de gardă”.

Teste zilnice
Potrivit documentaţiei întocmite de reprezentanţii SCJU Craiova, zilnic, la fiecare masă, fiecare medic de gardă (doar pe linie medicală) are obligaţia de a testa organoleptic şi a consemna în Registrul de Control organoleptic, constatările privind calitatea hranei distribuite de firma prestatoare. Aceleaşi atribuţii le vor avea şi asistentele de dietetică.
În plus personalului medical cu atribuţii în domeniu va trebui să i se permită accesul în bucătăria firmei de catering pentru a verifica modul de preparare a hranei şi de distribuire a acesteia.
Şi pentru transportul hranei sunt prevăzute o serie de condiţii. Între acestea, „mijloacele de transport utilizate pentru transportul produselor alimentare trebuie să fie menținute curate și în stare bună de întreținere și funcționare pentru ca alimentele să fie protejate împotriva contaminării și, după caz, să fie concepute și construite pentru a se permite igienizarea și/sau dezinfecția adecvate; mijloacele de transport al produselor alimentare (de tip izoterm) trebuie să aibă autorizaţie A.N.S.V.S.A.; recipientele și/sau containerele desemnate nu trebuie folosite decât la transportul alimentelor, acolo unde este riscul contaminării alimentelor; aceste recipiente vor fi curățate și dezinfectate zilnic. Containerele pentru transportul alimentelor vor fi inscripţionate pentru fiecare secţie în parte; costurile legate de transportul alimentelor sunt suportate de către prestator și vor fi incluse de acesta în preţul unitar ofertat; alimentele voluminoase sub formă lichidă, (ciorbă, supă, ceai, lapte, compot, etc.) trebuie transportate în recipiente și/sau containere/tancuri rezervate transportului alimentar; (…) alimentele din mijloacele de transport și/sau containere trebuiesc plasate și protejate împotriva contaminării; unde este necesar, mijloacele de transport și/sau containerele folosite la transportul alimentelor trebuie să fie capabile să menţină alimentele la o temperatură adecvată atât caldă, cât și rece după caz și, unde este cazul, să poată permite ca aceste temperaturi să fie monitorizate. Fiecare persoană care lucrează în zona de manipulare a alimentelor, va menţine curăţenia personal la un nivel înalt şi va purta echipament de protecţie adecvat şi curat”.
De altfel, întreg personalul care se va ocupa de hrană va fi testat periodic.
Prestatorul trebuie să recolteze zilnic și să păstreze probe de hrană, timp de 48 de ore, conform prevederilor H.G. 857/2011. Acestea se vor păstra individual în recipiente speciale, curate, acoperite, etichetate corespunzător, într-un spațiu frigorific (frigider) special destinat acestui scop, se mai arată în caietul de sarcini menţionat.
Documentaţia poate fi găsită în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, fiind publicată, marţi, iar ofertele pot fi depuse până la data de 12 aprilie.
Tot marţi, SCJU Craiova a scos la licitaţie un acord cadru pentru achiziţii de sisteme de pompă de insulină cu senzori de monitorizare continuă a glicemiei. Reprezentanţii spitalului vor sa achiziţioneze cinci astfel de sisteme, valoarea totală a contractului fiind estimată la peste 470 mii lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica