duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

UVT, din nou pe podium: locul 2 pe țară

Locul 2 pentru UVT între universitățile din România. Confirmarea vine printr-un clasament internațional realizat pe țările cu economii emergente. Potrivit clasificării Emerging Economies University Rankings 2018, realizată de revista britanică The Times Higher Education, Universitatea de Vest din Timișoara este în top 201-250 cele mai bune 378 de universități, din 42 de țări cu economii emergente, menținând-se pe o poziție constantă în comparație cu 2017. La nivel național, UVT s-a clasat pe poziția a doua din cinci universități cuprinse.

Au fost evaluate universități din 50 de țări, însă doar instituții de învățământ din 42 de țări au îndeplinit cerințele celor 13 indicatori de performanță pentru a face parte din clasamentul final. Universitățile sunt excluse din ranking-ul economiilor emergente dacă nu au activitate de predare și dacă producția lor științifică în perioada 2012-2016 a fost mai mică de 1.000 de articole (cu cel puțin 150 de articole pe an). De asemenea, instituțiile de învățământ superior sunt excluse dacă 80% sau mai mult din activitatea acestora este dedicată exclusiv unuia din cele 11 domenii ale THE World University Rankings.

Includerea noastră în clasamentul celor mai bune universități din țările cu economii emergente demonstrează standardele înalte în activitatea didactică și de cercetare. Este și rezultatul politicilor de dezvoltare aplicate în Universitate în ultimii ani. Am ajuns aici pentru că am înțeles care sunt nevoile instituției în competiția internațională, am înțeles că dacă rămâi închistat în micul tău colț de țară, nu poți face performanță. Suntem o universitate internațională, suntem o universitate care aduce onoare timișorenilor”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Pirtea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fel ca și clasificarea internațională THE World University Rankings, activitatea universităților a fost evaluată după 13 indicatori de performanţă riguroși şi exigenți, grupaţi sub aspectul: activităţii de predare, activităţii de cercetare, activităţii internaționale și transferului de cunoștințe către mediul socio-economic, însă metodologia a fost recalibrată cu atenție pentru a reflecta mai bine caracteristicile și prioritățile de dezvoltare ale universităților în ţările cu economii în curs de dezvoltare. Mai multă greutate a fost acordată, de exemplu, aspectului legăturilor universităţilor cu mediul socio-economic şi activităţii internaționale. Alături de UVT, în acest ranking sunt prezente și celelalte universități comprehensive din Consorțiul Universitaria: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (poziția 162), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (poziția 251-300) și Universitatea din București (poziția 251-300).

Politica