luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Unic în Craiova: Patru piese de teatru, patru locații diferite, o singură seară de premieră

Florin Paraschivu, regizorul craiovean care oferă iubitorilor de teatru posibilitatea de a pătrunde în această lume într-un mod diferit comparativ cu spectacolul clasic, vine cu o nouă provocare pentru craioveni. În data de 17 mai, Florin și echipa sa reinventează premiera. Vor fi patru spectacole, patru stiluri, o singură seară de premieră în patru locații diferite.
 Fiecare dintre cele patru piese va începe la aceeași oră, proiectul fiind o noutate pentru municipiul Craiova. S-a lucrat responsabil pentru punerea lor în scenă, tânărul regizor asigurându-i pe cei care vor participa la spectacole că vor petrece o seară interesantă. „La spectacolul trecut vă invitam să alegeți personajul, acum vă invităm să alegeți spectacolul. Aveți de unde alege: „Penalty”, „Prêt-à-Porter”, „Patru câini jucând un pocher” și „Procesul Laviniei Mannon” vă așteaptă. Va fi o seară interesantă, considerăm noi, în data de 17 mai, începând cu orele 21.15, în fiecare dintre cele patru locații craiovene”, a spus Florin.
spectacol florin
„Trebuie să găsești patru locații care să fie dispuse să riște alături de tine”
Proiectul nu a fost unul ușor, fiind o provocare atât pentru cei nouă actori, regizor, PR, cât și pentru cei care dețin locațiile unde se vor juca piesele. „Este destul de dificil, în primul rând pentru că trebuie să găsești patru locații care să fie dispuse să riște alături de tine. Riscurile sunt ca publicul să nu fie în număr atât de mare încât să acopere toate cele patru spectacole. Unul din spectacole se va juca la terasă, existând riscul unor condiții meteorologice nefavorabile. Fiind realizat în sistem independent trebuie să ne mulăm programul de repetiții după programul de serviciu, de repetiții și orele de curs ale fiecăruia. Orele de repetiții, în special pentru regizor, sunt lungi uneori de la 10 – 11 dimineața până la 1 – 2 noaptea. Nici cu bugetul nu a fost ușor pentru că sunt foarte puține persoane dispuse și capabile să investească în cultură. Important este că într-un final am reușit și sperăm să placă publicului ceea ce am gândit noi”, a completat regizorul craiovean.
„Patru câini jucând un pocher”
Unul dintre spectacole, „Patru câini jucând un pocher”, promite o poveste bogată în evenimente neașteptate și provocări de tot felul. „Trei băieți la fel ca tine și ca mine, întâmplările, poveștile, visurile și dorințele lor. Trei oameni normali care au ieșit la o bere într-un bar… sau!? Un happening care te va surprinde, evenimente neașteptate, răsturnări spectaculoase de situație și provocări… scandaloase”, îl descrie, pe scurt, regizorul.
„Penalty” și „Pret a porter”
„Penalty” este o comedie spumoasă, cum o prezintă Florin, la fel de interesantă fiind și piesa „Pret a porter”. „Un arbitru FIFA se trezește într-un hotel fără a-și aminti nimic din seara precedentă. Ce ocazie mai bună pentru ca o femeie superbă să apară în camera lui puteți găsi? Haideți să vedem împreună cum a ajuns arbitrul nostru acolo, cine este femeia și care va fi deznodământul, într-o comedie spumoasă, așa cum ne-am dori să vedem la terasă cu o bere în față, așteptând campionatul mondial. Se lasă cu fluier! Foarte interesant este și „Pret a porter”. Ce poate fi mai frumos decât dragostea? Dragostea nebună, bineînțeles! Și când aceasta apare între două femei – spectacolul este garantat”, completează Florin.
„Procesul Laviniei Mannon”
Interesant va fi și „Procesul Laviniei Mannon”. „Despre Lavinia Mannon se pot spune multe. Descendență nobilă. Vizitator regulat al cazinourilor din Monaco. Vedetă de televiziune. Personaj frecvent întâlnit pe coperțile revistelor Fashion, Vogue și Poise. Moștenitoarea unui imperiu financiar. Dar noi o vom judeca pentru altele. O inculpată puțin spus ciudată, un caz complicat, acuzații grave și o pledoarie hilară. Voi aveți ocazia de a fi jurații acestui proces, cu drepturi depline asupra verdictului! Va intra Lavinia Mannon la răcoare?”, a mai spus regizorul craiovean.

Politica