Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, a dat asigurări că în luna iunie va fi efectuată o rectificare bugetară. Astfel, edilii gorjeni nu ar trebui să își mai facă probleme, existând siguranța că vor veni bani de la guvern atât pentru asigurarea funcționarii primăriilor cât și pentru plata cofinanțărilor. Cosmin Popescu a mai anunțat faptul că mare parte din proiectele pe PNDL2 se află în procedură de licitație. „Gorjul va deveni un șantier. Vor fi reabilitate și modernizate unități de învățământ, dispensare medicale, se vor face alimentări cu apă și va fi introdusă canalizare”, a spus Popescu. Potrivit șefului administrației județene, la jumătatea lunii mai ar putea începe lucrările de modernizare a drumului județean Cornești- Arcani-Stănești-Runcu, finanțat tot prin PNDL 2. De asemenea, se fac demersuri pentru ca anul acesta să se obțină și cele 4,5 milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea termoenergetică a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
Rectificarea bugetară din iunie, colac de salvare pentru primăriile din Gorj


Ultima ora
- Atac violent în trafic la Târgu Jiu: tânăr reținut după ce a agresat un pasager din taxi 15 decembrie 2025
- Medicul craiovean Dominic Iliescu, premiat de Academia Română 15 decembrie 2025
- CS Vâlcea 1924, învinsă din nou după prelungiri. CSM Târgu Mureș câștigă la limită în Zăvoi 15 decembrie 2025
- Madrigal de Crăciun: Spectacol – eveniment la Craiova 15 decembrie 2025
- Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea propune Calendarul Cultural 2026 – un parcurs al memoriei colective, de la evenimente fondatoare la personalități care au marcat cultura locală și națională 15 decembrie 2025
- Incendiu la o gospodărie din Câineni. Pompierii au salvat două locuințe și trei clăi de fân 15 decembrie 2025
- Ministrul Economiei atacă dur Avioane Craiova 15 decembrie 2025
- Cobza, simbol al tradiției românești, în patrimoniul UNESCO 15 decembrie 2025
- Universitatea Craiova câștigă la Sibiu și se apropie la doar două puncte de primul loc 14 decembrie 2025
- Impozitele pe locuințe cresc din 2026: Calcule și majorări 14 decembrie 2025






