luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Leo de la Strehaia a ieşit de după gratii după ce s-ar fi împăcat cu victima sa

Leo de la Strehaia a fost plasat sub control judiciar, în urma unei decizii a Judecătoriei Strehaia, care însă nu este definitivă.

Potrivit unor surse, Ion Mihai Stelică, cunoscut ca Leo de la Strehaia, s-ar fi împăcat cu victima înşelăciunii sale. Supranumitul „prinţ” al ţiganilor a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încercat să-i vândă unui român, stabilit în Statele Unite ale Americii, o statuie presupusă a fi din aur şi despre care ar fi spus că a fost dăruită de Mihai Viteazul strămoşilor săi, cu 7.500 euro.

Ion Mihai Stelică este suspectat că ar fi mers la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Metale din Bucureşti după ce ar fi înlocuit probele, prezentându-se cu un praf de aur pur din care a rezultat că statuia este în procent de peste 80 % din aur, iar cumpărătorul din Bucureşti ar fi descoperit că a fost înşelat atunci când a încercat să treacă graniţa cu statueta, scrie Mediafax. Omul a mers la Ministerul Culturii pentru a obţine un certificat de export, prin care se asigura că nu este un obiect de patrimoniu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aşa a aflat că statueta este de fapt din bronz şi are o valoare de 500 euro.

Sursele judiciare, citate de Mediafax, au precizat că Leo de la Strehaia l-ar fi anunţat pe bărbatul păgubit că statueta ar fi fost dăruită de Mihai Viteazul strămoşilor lui pentru anumite servicii aduse de ţigani.

Leo de la Strehaia a fost săltat de poliţişti în urma unor percheziţii efectuate de poliţiştii mehedinţeni în opt locaţii din judeţele Mehedinţi şi Dolj, dar şi în Bucureşti. Mai multe persoane sunt suspectate de înşelăciune prin metoda „împrietenirii”, cauzând un prejudiciu de aproximativ 50.000 lei.

Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2016, cei în cauză ar fi sustras bani și bijuterii din locuințele mai multor persoane prin metoda „împrietenirii”. De asemenea, ar fi indus și menținut în eroare o persoană căreia i-au oferit spre vânzare o statuie presupusă a fi din aur. Până în prezent, prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 50.000 de lei”, potrivit IPJ Mehedinţi.

Politica