Cabinetele de medicina familiei doljene nu vor mai acorda servicii decontate de CNAS începând cu 3 ianuarie 2018. S-a ajuns în această situaţie pentru că n-au mai fost semnate actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu casele judeţene, acestea expirând pe 31 decembrie 2017. Pacienţii au de suferit întrucât nu pot fi eliberate reţete compensate sau gratuite. Contractele nu au fost semnate pentru că medicii sunt nemulţumiţi de finanţare. Aceştia au cerut majorarea de la 5,7% la 10% a alocărilor din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate, gestionat de CAS, aşa cum se practică la nivel european. Mai multe amănunte în ediţia din data de 4 ianuarie a publicaţiei Jurnalul Olteniei.
Medicii de familie nu mai fac consultaţii decontate de CNAS

Ultima ora
- Mii de gospodării fără curent în Oltenia din cauza viscolului și a ninsorii: Lista localităților afectate și intervenția echipelor din teren
- Accident rutier la Copăcelu, în Râmnicu Vâlcea. O femeie a ajuns la spital
- Ajun de Crăciun marcat de un accident grav în Vâlcea. Șofer băut, rănit după ce s-a răsturnat cu autoturismul
- Pleșoiu (Olt): Reținut de poliție după ce și-a bătut mama
- Ion Drăgan, interpretul de muzică populară, a încetat din viaţă
- 36 de ani de la execuția soților Ceaușescu
- Incendiu devastator în Zgubea Mică: O victimă e căutată
- Balș: Primarul Cătălin Rotea, ceai cald pentru muncitorii care au deszăpezit orașul de Crăciun
- Olguța Vasilescu anunță intervenții pentru deszăpezire
- Ninsoare de Crăciun în Oltenia: cod galben și viscol






