Condamnat la 14 ani de pușcărie pe fond, la Tribunalul Dolj, tânărul de 21 de ani din Pleniţa, Bogdan Dosoftei, autorul crimei de pe strada Maramureş din cartierul craiovean Rovine, vrea reducerea pedepsei. El a declarat apel împotriva sentinței din 29 mai a Tribunalului, cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 11 septembrie a.c. Apeluri au declarat, însă, și rudele tânărului de 19 ani pe care l-a ucis. Dosoftei a fost condamnat pentru omor și lovire și alte violențe, după ce a înjunghiat mortal un tânăr de 19 ani și a rănit altul, de aceeași vârstă.
Reamintim că fapta s-a petrecut în noaptea de 15/16 ianuarie a.c., în timpul unei petreceri la care participa și autorul, în blocul C31 de pe strada Maramureș din Craiova. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în timpul petrecerii, unul dintre tinerii prezenţi s-a certat la telefon cu altul, din cauza unei fete, au stabilit să se întâlnească, lucru ce s-a şi întâmplat până la urmă. Cele două găşti de tineri s-au luat la bătaie în apropierea apartamentului unde se desfăşura petrecerea, sărbătoritul şi Bogdan Dosoftei au coborât să–şi ajute prietenii, iar în încăierare, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian, în vârstă de 19 ani. Sărbătoritul, „împreună cu inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan au coborât în fugă la parterul blocului unde se aflau Grigorie Robert Adrian şi Voicu Doru Gheorghe şi au avut un conflict cu acte de violenţă cu aceştia, împrejurare în care inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian. După recepţionarea loviturii, Grigorie Robert Adrian a ieşit pe uşa din spate a blocului şi a mers într-o parcare din apropiere, unde a fost găsit de (…) şi (…), ulterior cadrele medicale sosite la faţa locului constatând decesul acestuia. Inculpatul a continuat agresiunea şi l-a înţepat cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Voicu Doru Gheorghe, care a fugit pe str. Maramureşului, iar apoi inculpatul a lovit cu pumnul în zona feţei pe (…)”, au reţinut procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. După ce a comis fapta, Bogdan Nicolae Dosoftei s-a întors în apartament, s-a spălat pe mâini de sânge şi a ascuns cuţitul sub pătura de pe patul din sufragerie, unde a fost găsit de anchetatori.
Medicii legişti au constatat că „moartea numitului Grigorie Robert Adrian a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne urmare a unei plăgi toracice înjunghiate cu secţionarea venei pulmonare drepte”. Cât despre Voicu, acesta „a prezentat la examinare leziuni de violenţă ce pot data din 16.01.2017, iar leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi tăietor-înţepător. Gravitatea leziunilor a fost apreciată la circa 5 zile îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii, conform certificatului medico-legal”.
La audiere, în faţa anchetatorilor, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat şi a susţinut că a lovit cu cuţitul la întâmplare, în timp ce era lovit de persoana vătămată şi victimă. Bogdan Dosoftei a fost reţinut pentru 24 de ore, pe 16 ianuarie, seara, fiind introdus în arestul IPJ Dolj, iar pe 17 ianuarie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Pe 23 februarie a.c. s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Bogdan Nicolae Dosoftei a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de omor și lovire și alte violențe, iar pe 29 mai a.c., instanța a pronunțat sentința. Judecătorii au admis cererea tânărului de a fi judecat cu aplicarea prevederilor vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă și l-a condamnat la o pedeapsă totală de 14 ani închisoare pentru cele două infracțiuni de omor și lovire și alte violențe: „Condamnă pe inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan la pedeapsa principală de 13 ani închisoare. În baza art.193 alin.2 C.pen. cu aplic. art.396 alin 10 N.C.pr.pen. Condamnă inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani închisoare la care va adăuga o treime din cealaltă pedeapsa, respectiv 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Inculpatul trebuie să achite și daune morale și despăgubiri materiale în valoare de 50.000 euro și peste 50.000 lei.
Atât Dosoftei, care a fost menținut în spatele gratiilor, cât și rudele tânărului ucis, au declarat apel, primul termen de judecată fiind stabilit pe 11 septembrie a.c. la Curtea de Apel Craiova, iar sentința care va fi pronunțată aici va fi definitivă.