Facultățile așteaptă studenți

Ana-Maria Constantinescu

S-a dat startul înscrierilor la facultate. La Universitatea din Craiova, sunt disponibile aproximativ 7.000 de locuri la Universitate, în 12 facultăţi cu 90 de specializări. Cele mai multe locuri libere sunt cu taxă.

Cele 12 facultăţi ale Universităţii din Craiova, cu sedii atât în oraş, cât şi în Drobeta Turnu Severin, aşteaptă 6.946 de studenţi. Din locurile disponibile 2.864 sunt bugetate, 33 fiind destinate cetăţenilor de etnie romă.

Cele mai multe locuri disponibile sunt la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, respectiv 463 locuri bugetate şi 522 cu taxă. Facultatea de Drept dispune de 235 locuri bugetate şi 432 cu taxă, iar Facultatea de Litere aşteaptă 637 de studenţi, 310 dintre aceştia urmând să studieze fără să plătească taxe.

În ceea ce-i priveşte pe studenţii care nu vor intra pe locurile bugetate, aceștia vor trebui să plătească, pentru un an de studiu, taxe cuprinse între 2.500 lei şi 4.500 lei, aceleași ca și în ultimii doi ani.

Reprezentanți ai Universității din Craiova au precizat, pentru Jurnalul Olteniei, că până acum nu s-a luat decizia vreunei majorări ori scăderi ale taxelor percepute.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol