luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Definitiv. Fosta șefă a Tribunalului Olt, la închisoare

Fostul preşedinte al Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, va merge la închisoare pentru opt ani, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi seara, să-i respingă apelul faţă de decizia luată de Curtea de Apel Craiova, în septembrie 2016.

Fostul preşedinte al Tribunalul Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, a fost condamnat, la opt ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. Magistratul a fost denunţat la DNA de interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu, de la care ar fi primit 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea sa în libertate.

În acelaşi dosar, soţul fostului preşedinte al Tribunalului Olt, Iulius-Severus Marinescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare, în timp ce avocatul Dumitru Cismaru a primit o condamnare de trei ani şi jumătate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICC) definitivă, cei trei inculpaţi având la dispoziţie 24 de ore să se prezinte la Arestul IPJ Olt.

Carmen Marinescu a primit şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de magistrat, pe o perioadă de patru ani. Nici Dumitru Cismaru nu va mai putea exercita profesia de avocat, timp de trei ani, după executarea pedepsei.

Ilie Bucă, inculpat într-un dosar disjuns din cel al fostului preşedinte al Tribunalului Olt, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, încă din decembrie 2015, el alegând să recunoască faptele descrise de procurori în rechizitoriu, mergându-se pe procedura simplificată a procesului.

Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în luna mai a anului 2015, fiind acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii. Ea a fost judecată, sub control judiciar, de Curtea de Apel Craiova. În faţa magistraţilor craioveni au fost trimişi, în acelaşi dosar, Iuliu-Severus Marinescu, soţul judecătoarei, alături de avocatul Dumitru Cismaru, dar şi Ilie Bucă, şi aceştia aflându-se sub control judiciar.

Carmen Marinescu şi soţul său s-au aflat şi în arest preventiv, timp de aproape două luni, matrapazlâcurile făcute de fosta şefă a Tribunalului Olt ieşind la iveală după un denunţ al interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Judecătoarea ar fi primit 200.000 de euro pentru a dispune cercetarea în libertate a lui Bercea, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond. Procurorii spun că la trei luni de la primirea sumei de bani, în luna decembrie 2011, judecătoarea şi soţul acesteia au cumpărat trei suprafeţe de teren – unul fiind în Slatina – şi o casă, două dintre achiziţii nefiind trecute în declaraţia de avere a magistratului.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea de la Carmen Marinescu a sumei de 30.000 euro, dar şi terenul în suprafaţă de 1.250 metri pătraţi, situat în comuna Corbu, judeţul Constanţa, pe care soţii Marinescu l-ar fi achiziţionat cu banii din mita de la Bercea. Magistraţii Curţii de Apel au păstrat sechestrul asiguratoriu asupra apartamentului pe care soţii Marinescu îl deţin în municipiul Slatina, de 50,46 metri pătraţi, având o valoare impozabilă de 144.980 lei, dar şi asupra terenului de la Corbu.

Politica