luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

ISU Dolj Exercițiu 29.03.2017

dsc_6948Azi 29.03.2017, începând cu ora 12.30, s-a desfășurat un exercițiu cu forţe şi mijloace în teren pe timpul gestionării unor situaţii de urgenţă generate de un incendiu, la o societate comerciale a produselor congelate și refrigerate (Frigorifer) din Craiova, strada Câmpului nr.2, Craiova.

În incinta obiectivului se desfăşurau activităţi specifice de comercializare a produselor congelate şi refrigerate. Totodată, la acoperişul depozitului se efectuau lucrări de reparaţii la hidroizolaţia clădirii.

La subsolul uzinei de frig, datorită coroziunii unei conducte metalice, au apărut fisuri prin care o cantitate mare de amoniac a început a fi eliberată. Frigotehnistul care se afla de serviciu a încercat să remedieze problema, dar nu a reuşit şi a anunţat conducerea societăţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La nivelul operatorului economic a fost activată celula de urgenţă care a hotărât anunţarea evenimentului prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 şi punerea în aplicare a procedurilor proprii de limitare a cantităţii de amoniac ce este eliberată.

În acest sens, personalul de pe locul de muncă a început manevrele de realizare a vaccum-ului instalaţiei, cu scopul de a recupera cantitatea de substanţă, fiind oprită şi instalaţia de frig. Datorită unor defecţiuni mecanice la instalaţia de vaccum, recuperarea nu se poate realiza şi astfel continuă să se acumuleze amoniac la subsol.

Conducerea obiectivului organizează şi coordonează acţiunile de intervenţie, în vederea limitării şi înlăturării efectelor situaţiei create, concomitent cu desfăşurarea acţiunilor de evacuare a persoanelor din incintă, până la sosirea forţelor specializate din cadrul ISU Dolj.

În momentul producerii evenimentului, în incinta obiectivului se aflau aproximativ 120 persoane.

Situaţia specială nr. 1

dsc_6848În urma acumulării mari de amoniac în subsolul clădirii ce a dus la atingerea unei concentraţii cuprinse între 15% şi 30% în volumul de aer, creând o atmosferă explozivă, coroborat cu efectuarea unor manevre tehnologice eronate s-a produs o explozie puternică în clădire, urmată de incendiu.

O echipă formată din specialişti ai obiectivului afectat şi comandanţii de echipaj, a executat recunoaşterea pe mai multe direcţii, prin observare şi cercetare, constatând:

  • 2 pereţi laterali şi plafonul dintre subsol şi parter s-au prăbuşit;
  • la subsol s-a produs un incendiu violent, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, fiind aprins uleiul din separatoarele de ulei, necesare instalaţiei de frig;
  • se impune evacuarea imediată a tuturor persoanelor, existând riscul intoxicaţiei cu amoniac, precum şi riscul prăbuşirii unor elemente de construcţie;
  • personalul de intervenţie şi persoanele surprinse pe amplasament sunt expuse la intoxicaţii cu fum şi amoniac;
  • obiectivul dispune de 4 hidranţi exteriori de incendiu, situaţi pe amplasament;
  • bunurile materiale situate în zona incendiată nu necesită evacuare;
  • se impune balizarea zonei în vederea evitării pătrunderii persoanelor neautorizate în zona producerii evenimentului;
  • se desfăşurau operaţiunile de evacuare a persoanelor, personalul de pe locul de muncă coordonând activitatea;
  • 4 persoane sunt blocate sub darâmături;
  • 7 prezintă arsuri la nivelul feţei şi membrelor superioare;
  • 12 persoane au fost intoxicate cu amoniac;
  • datorită panicii create, persoanele aflate în incintă s-au îmbulzit pe rampa de acces şi au căzut, 5 persoane prezentând fracturi deschise la nivelul membrelor inferioare, fiind în imposibilitate de a se deplasa.

Inspectorul șef, fiind informat de situația creată, solicită Președintelui Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, domnului prefect, activarea Planului Roșu.

Situaţia specială nr. 2

În timp ce forţele de intervenţie acţionau pentru localizarea, lichidarea incendiului şi evacuarea persoanelor, comandantul intervenţiei este informat că 4 persoane sunt surprinse sub dărâmături.

Situaţia specială nr. 3

Datorită suflului exploziei, calea de acces către acoperişul clădirii a fost avariată, iar 5 persoane care efectuau lucrări la acoperişul depozitului au rămas blocate la înălţime.

Situaţia specială nr. 4

Comandantul intervenţiei este anunţat de către administratorul societăţii că, ascensorul folosit de către societăţile comerciale a rămas blocat între etajele 1 şi 2. În interiorul liftului se află 2 persoane blocate, care au suferit atacuri de panică.

dsc_6933Situaţia specială nr. 5

În urma nerespectării normelor de conduită rutieră, neadaptând viteza la condiţiile de trafic, un autoturism în care se aflau 4 persoane a lovit frontal gardul de beton al obiectivului. În urma accidentului, toate persoanele prezintă multiple leziuni, iar conducătorul autovehiculului este încarcerat şi inconştient. La acest exercițiu au participat forțe și mijloace din următoarele structuri:

  • Personalul din cadrul societăți comerciale a produselor congelate și refrigerate;
  • Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă;
  • Compartimentul Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Craiova;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al Judeţului Dolj;
  • Grupa operativă constitită la nivelul inspectoratului;
  • 4 echipaje de lucru cu apă şi spumă;
  • 1 echipaj CBRN;
  • 1 Duster CBRN
  • 2 ATPVM
  • Punctul de Comandă Mobil
  • 1 echipaj descarcerare grea;
  • 2 echipaje de prim ajutor;
  • 1 echipaj de lucru la înălţime;
  • aparate autonome de respirat = pe efectiv
  • complet de protecţie individuală = pe efectiv;
  • Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare;
  • Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Dolj;
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj;
  • Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj;
  • Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Dolj;
  • Poliţia Locală Craiova;
  • Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj;
  • Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Dolj;
  • Centrul Naţional de Educare Canină;

SCOPUL

Verificarea asigurării unui răspuns coordonat al tuturor componentelor Sistemului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei iniţiale şi stabilirea variantelor optime de intervenţie pentru conducerea acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor unui incendiu pe amplasamentul unui operator economic ce deţine substanţe periculoase.

Politica