luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Condamnat la trei ani de închisoare, după ce a înjunghiat un tânăr. Scandalul s-a petrecut în curtea unei şcoli din Caracal

 

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Caracal, a fost condamnat la trei ani şi trei luni de închisoare pentru tentativă de omor, după ce, în aprilie 2016, l-a înjunghiat pe un alt tânăr de 26 de ani, tot din Caracal, în curtea Şcolii nr. 7 din localitate.

Magistraţii Tribunalului Olt au luat decizia, marţi, să-l condamne pe Ionuţ Robert Voinea, în vârstă de 19 de ani, din Caracal, la trei ani şi trei luni de închisoare, alături de o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi pe o perioadă de doi ani. Voinea a fost găsit vinovat de tentativă la omor, după ce într-o seară din luna aprilie 2016, în urma unei altercaţii izbucnite în curtea Şcoli Gimnaziale nr. 7 Caracal, l-a înjunghiat în zona abdomenului pe un alt tânăr, Constantin Cornel Căldăraru, în vârstă de 26 de ani, tot din municipiu. După incident, victima a fost internată la Spitalul Municipal, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale. „În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 7 aprilie 2016, în curtea Şcolii nr. 7 din Caracal, a avut loc o altercaţie între inculpatul V.I.R., în vârstă de 19 ani, şi victima C.C.C., în vârstă de 26 ani, ambii din mun. Caracal, jud. Olt, acesta din urmă fiind înjunghiat în zona abdominală, fiindu-i provocate leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 35-40 zile, în prezent victima fiind internată în Spitalul Municipal Caracal, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de necesitate”, arătau procurorii Parchetului Olt, într-un comunicat de presă.

Anchetatorii precizau, la acea dată, că Voinea a încercat să scape de tragerea la răspundere şi nu a dat ochii cu procurorii, deşi a anunţat că o va face. „Inculpatul, după săvârşirea faptei, deşi a fost căutat în mai multe rânduri în vederea audierii şi, cu toate că, a anunţat organele de urmărire penală că urmează a se prezenta în vederea audierii, nu a făcut acest lucru, sustrăgându-se de la urmărirea penală”, mai spun procurorii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Instanţa a dispus ca Voinea să plătească 3.103,65 lei, cheltuieli de spitalizare către Spitalul Municipal Caracal. De asemenea, tânărul trebuie să-i plătească victimei sale 9.150 lei, daune materiale, şi 7.500 lei, daune morale.

Politica