Un bărbat din comuna doljeană Celaru a fost condamnat, luni, de Tribunalul Dolj, la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru omor. Inculpatul a ajuns după gratii anul trecut, în luna martie, după ce s-a stabilit că a bătut rău un alt bărbat, de 52 de ani, din satul Marotinu de Jos, comuna Celaru, care nu se putea deplasa şi l-a abandonat într-un canal de la marginea satului. Deşi iniţial s-a crezut că bărbatul a murit de frig, rudele au insistat că a fost ucis, astfel că au fost demarate cercetările finalizate acum cu condamnarea autorului. Sentința Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Marin Nicu, de 46 de ani, din comuna doljeană Celaru a ajuns după gratii pe 16 martie 2016, în urma unei anchete complexe a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi poliţiştilor doljeni, demarată după ce rudele lui Petrică Badea, de 52 de ani, au reclamat că bărbatul ar fi fost ucis în bătaie şi nu a murit de frig aşa cum părea la prima vedere. Badea a fost găsit plin de sânge, într-un canal de la marginea satului, pe 6 februarie 2016, abia respirând şi a murit în aceeaşi zi la spital. Rudele au reclamat că acesta suferea de mai mult timp de hemipareză dreapta şi nu s-ar fi putut deplasa singur în câmp. Din cercetările anchetatorilor se pare că victima şi autorul împărțeau aceeaşi concubină, lucru ce ar fi stat la baza comiterii faptei. Pe 5 februarie, un localnic s-a dus la Petrică Badea să-i spargă lemne. Potrivit anchetatorilor, Mihaela Potârniche, cunoscută în sat drept „Cuculeasa”, a trecut şi ea pe la Petrică Badea, însă acesta era plecat la mama lui, aşa că femeia l-a chemat pe Marin Nicu acolo. L-au trimis pe bărbatul care spărgea lemne în sat, la cârciumă, iar ei doi au băut şi au întreţinut relaţii sexuale. De acolo au plecat împreună, cu căruţa lui Marin Nicu, la alţi localnici, unde au continuat să bea, au întreţinut din nou raporturi sexuale, iar la un moment dat „Cuculeasa” a adormit. Marin Nicu a plecat cu căruţa prin sat, iar seara s-a întors la locuinţa unde o lăsase pe femeie. Proprietarii i-au spus că a plecat, deşi femeia dormea încă la ei în casă, aşa că Marin Nicu a crezut că „Cuculeasa” l-a trădat şi s-a dus acasă la Petrică Badea. Victima revenise la locuinţa sa şi privea la televizor împreună cu bărbatul care îi spărsese lemnele, când s-au trezit cu Marin Nicu peste ei, în casă. Beat, Marin Nicu a început să-i înjure şi să întrebe unde-i femeia. Pentru că nu a găsit-o, şi-a vărsat furia pe Petrică Badea, aşa că l-a prins de haine, profitând de handicapul acestuia, l-a târât pe jos şi l-a aruncat în căruţă „ca pe un sac cu cartofi”. A doua zi, pe 6 februarie, dimineaţa, doi localnici care îşi inspectau terenurile de la marginea localităţii, în punctul numit „Pârjoleşti”, l-au observat pe Marin Nicu venind cu căruţa dinspre pădurea Zvorsca. Când a ajuns în dreptul celor doi, inculpatul le-a spus că în canalul de desecare este Badea Petrică decedat şi a pornit mai departe. Cei doi bărbaţi s-au îndreptat spre locul respectiv, au văzut pe fundul canalului de desecare un bărbat, care mai prezenta semne vitale, în sensul că respira slab însă era inconştient, şi care prezenta leziuni de violenţă pe faţă. Au anunţat Poliţia, dar şi o ambulanţă, care a transportat victima la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a decedat. Inculpatul nu a recunoscut nimic, însă în baza probelor strânse de anchetatori a fost arestat preventiv pe 16 martie 2016, de atunci fiind după gratii. Pe 2 iunie 2016 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Marin Nicu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor şi lipsire de libertate, cauza intrând în camera preliminară, iar pe 4 iulie s-a constatat legalitatea administrării probelor şi s-a dispus începerea procesului. Luni, 23 ianuarie a.c., judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunțat sentința, Marin Nicu fiind condamnat la o pedeapsă totală de 13 ani închisoare pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa: „condamnă pe inculpatul NICU MARIN, în prezent deţinut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa principală de 12 ani închisoare. În baza art. 205 alin.1 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 38 alin. 1 NCP raportat la art. 39 alin. 1 lit. b NCP contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, care este de 1 an închisoare, rezultând pedeapsa principală de 13 ani închisoare”. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Doljean condamnat la 13 ani de puşcărie după ce şi-a omorât în bătaie un consătean


Ultima ora
- Ziua moțiunilor: Guvernul Bolojan a rezistat. Buzoianu, nu 16 decembrie 2025
- Cât costă să închiriezi un spațiu de vânzare în piețele din Craiova 15 decembrie 2025
- Insolvența Electrocentrale Craiova, admisă oficial: explicațiile autorităților 15 decembrie 2025
- Toxina botulinică în recuperare: Tratamentul gratuit pentru spasticitate, explicat de specialişti 15 decembrie 2025
- EXCLUSIV! Scandal cu violențe în Craiova: Conflictul durează de 8 ani 15 decembrie 2025
- Atribuirea locurilor de parcare din Craiova, demarată 15 decembrie 2025
- Călin Georgescu și Horațiu Potra, la Curtea de Apel. Proteste masive în dosarul privind destabilizarea României 15 decembrie 2025
- Senatorii PSD votează moțiunea împotriva Dianei Buzoianu 15 decembrie 2025
- Jaf de proporții în Gorj: au furat 20 de oi 15 decembrie 2025
- Demisia primarului Mario De Mezzo, cerută după un derapaj misogin grav: „Se comportă ca golanul orașului” 15 decembrie 2025






