În conformitate cu Avertizarea meteorologică nr. 6 din 09.01.2017, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, de COD PORTOCALIU, în intervalul 09 – 10 ianuarie 2017, fenomene vizate – ger persistent, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.
În acest sens s-au luat următoarele măsuri:
-
avertizarea populaţiei, având în vedere că valorile de temperatură minime extreme pot pune în pericol persoanele în vârstă, persoane cu handicap, persoanele ce suferă de maladii cronice sau tulburări mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum și persoanele izolate, de asemenea persoanele care lucrează în aer liber pot fi pus puse în pericol;
-
convocarea Comitetului local pentru situații de urgență în regim de urgență, în vederea adoptării măsurilor necesare;
-
instituirea permanenţei la sediul tuturor primăriilor, în perioada mai sus menţionată, în vederea primirii prognozelor şi avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi pentru transmiterea informaţiilor privind evoluţia fenomenelor periculoase;
-
urmărirea cu atenţie a evoluţiei situaţiei meteorologice;
-
pregătirea spaţiilor de evacuare şi cazare temporară (golirea spaţiilor unde este cazul, asigurare mijloace de încălzire şi verificarea acestor mijloace, asigurarea combustibililor pentru încălzire, paturi, pături, saltele, toalete, etc.), în eventualitatea când ar fi nevoie de acest lucru, inclusiv asigurarea unei rezerve de combustibil (motorină, lemne, rumeguş, peleţi, etc) pentru încălzirea acestor spaţii, precum şi asigurarea alimentelor destinate persoanelor ce pot rămâne înzăpezite pe raza unităţii administrativ-teritoriale;
-
asigurarea de ceaiuri calde și alimente pentru persoanele care necesită ajutor;
-
identificarea categoriilor de persoane vulnerabile (bătrâni singuri, bolnavi, care nu se pot deplasa sau personae cu dizabilităţi etc) și sprijinirea acestora având în vedere temperaturile foarte scăzute;
-
întocmirea evidenţei şi monitorizarea în perioada manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, prin reţeaua medicilor de familie a urgenţelor cunoscute (femeile însărcinate, persoane cu afecţiuni medicale grave, în special cele dependente de insulină, persoane care necesită dializă, cazuri cu risc, etc.);
-
pregătirea utilajelor de intervenţie şi a materialelor antiderapante și asigurarea deszăpezirii drumurilor aflate în administrare;
-
pregătirea mijloacelor de transport şi tractare, precum şi stabilirea locurilor de acordare a primului ajutor participanţilor la trafic imobilizaţi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ceai cald, pături, etc.);
-
anunţarea imediată a ISU privind numărul de persoane pentru care se asigură cazarea temporară şi locaţia unde sunt cazate;
-
cooperarea permanentă cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere pentru a cunoaşte condiţiile de trafic, precum şi cu specialiştii Secţiei de Drumuri Naţionale şi ai S.C. Lucrări de Drumuri şi Poduri, pentru a fi la curent cu starea de practicabilitate a drumurilor (blocarea sau îngreunarea circulaţiei ca urmare a depunerilor de zăpadă);
-
menţinerea unui contact permanent cu operatorul de distribuţie a energiei electrice pentru ca echipele de intervenţie să acţioneze operativ în cazul producerii de avarii la reţelele electrice;
-
anunţarea urgenţelor prin serviciul unic 112;
-
menţinerea legăturii, în permanenţă, cu instituţiile angrenate în astfel de situaţii (Inspectoratul de Poliţie al judeţului Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanţă, administratorii drumurilor, Centrul Meteorologic Regional Oltenia, C.E.Z. Distribuție, etc.).
Aceste măsuri au fost transmise către Comitetul Judeţean şi Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă.
ISU Dolj