Acuzată de opoziţie, pe o reţea de socializare, că a renunţat la funcţia de primar al Craiovei pentru cea de deputat pentru imunitate, Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, cataloghează aceste afirmaţii drept “o glumă”.
“Nu există imunitate parlamentară decât pentru declaraţii politice, restul este o glumă. Dosarul meu este în instanţă şi chiar cinci instanţe au spus ce spuneam şi eu că dosarul meu este o făcătură politică oribilă şi cred că cetăţenii şi-au dat seama de acest lucru, ca dovadă scorul obţinut la alegerile locale si la alegerile parlamentare”, a declarat Olguţa Vasilescu.
Legat de acuzaţiile care i se aduc cu privire la faptul că a luat mită constând în capital electoral pentru reabilitarea faţadelor unor blocuri din oraş prin sponsorizări, Olguţa Vasilescu a afirmat că nu regretă decizia luată.
“De zece ori, dacă aş fi pusă în aceeaşi situaţie, aş face acelaşi lucru, adică să rog oameni din mediul de afaceri să sponsorizeze, nu pe mine, ci oraşul în care şi ei locuiesc şi pe care îl vor şi ei să fie mai frumos. Și nu au fost doar firme care au avut legături cu Primăria Craiova. Toate cele patru infracţiuni de luare de mită sunt în capital electoral. În traducere liberă: dacă populaţia are încredre în tine trebuie să faci puşcărie. Dar iată că totuşi, judecătorii care au avut acest dosar în mână au spus ceea ce spun şi eu de câteva luni că este o făcătură oribilă care trebuie să se întoarcă la DNA”, a spus Vasilescu.
Curtea de Apel Bucureşti urmează să judece, pe 17 ianuarie, contestaţia procurorilor la decizia judecătorului de Cameră Preliminară de la Tribunalul Bucureşti care a dispus restituirea cauzei la Parchet.
Pe de altă parte, fostul primar al Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat, că nu a jurat cu mâna pe Biblie la momentul depunerii jurământului în funcţia de ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale pentru că s-a concentrat mai mult pe textul jurământului.
„Nouă ni s-a explicat de la început procedura şi ni s-a spus că nu există nicio explicaţie legală ca să ţii mâna pe Biblie sau Constituţie. De altfel, pentru ca doamna Sevil Shhaideh nu a beneficiat de Coran cum era normal, s-a şi pus Constituţia nu peste Biblie aşa cum era normal, în mod uzual, ci s-a pus alături, să poată jura şi dumneaei pe Constituţie, cum a şi jurat, pentru că am văzut cum s-a spus în spaţiul public că a jurat pe Biblie. Nu, a jurat cu mâna pe Constituţie. Nu am avut niciun fel de presiune, la vremea respectivă ştiind că nu e niciun fel de obligaţie legală, m-am concentrat mai mult pe partea de discurs, dar ştiţi şi dumneavoastră foarte bine că nu a fost cu intenţie”, a explicat Olguţa Vasilescu.