PNL Dolj anunță miting pe 2 decembrie

Ana-Maria Constantinescu

Liberalii doljeni au anunțat astăzi că vineri, 2 decembrie, vor organiza, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, un miting PNL regional.

„Sunt cel care vrea deblocarea economică a Olteniei. Pentru asta avem nevoie de autostrada care urmează să se construiască. Sunt printre cei care vor ca structura de sănătate la nivelul regiunii Oltenia să aibă un spital regional modern, sunt printre cei care vor ca educația și sănătatea să fie priroritare în tot programul de acțiune al guvernului care urmează, sunt printre cei care vor ca la o muncă cinstită să fie un salariu cinstit, printre cei care vor ca pensiile să fie corecte și decente pentru toată lumea în România”, a spus președintele PNL Dolj, Nicolae Giugea, candidat la Camera Deputaților.

Deputatul Ionuț Stroe, candidat la un nou mandat în Parlamentul României, președinte al PNL Craiova, a adăugat: „Invităm toți craiovenii să vină să ne cunoască. Suntem într-o etapă extraordinar de importantă pentru noi, care coincide și cu o reformă internă, asumarea unor greșeli din trecut și, bineînțeles, asumarea unui viitor mult mai corect, mult mai cinstit, demonstrat și de o guvernare decentă și responsabilă, guvernarea Dacian Cioloș.”

Material electoral

 

Comandat de PNL Dolj, CUI mandatar financiar 11160004. Executat de Inter Regional Media SRL-D.

author avatar
Ana-Maria Constantinescu
Ana-Maria Constantinescu este jurnalist cu 20 de ani de experiență în mass-media din România, activând în radio, televiziune și presa scrisă. De-a lungul carierei, a realizat materiale de actualitate, reportaje și analize, abordând jurnalismul din perspective diverse și complementare. Este redactor-șef al publicației Jurnalul Olteniei, unde coordonează activitatea editorială și stabilește direcția jurnalistică a redacției, promovând un jurnalism responsabil, axat pe interesul public, comunitate și transparență. A fost corespondent Mediafax, una dintre cele mai importante agenții de presă din România, iar în prezent este corespondent Radio Europa FM, contribuind constant la informarea publicului prin materiale realizate la standarde profesionale ridicate. Experiența sa solidă și angajamentul față de valorile jurnalismului o recomandă drept o voce relevantă în presa regională.
Distribuie acest articol