Gazdele au deschis scorul prin Andrei Enea (16), însă, după pauză, Mădălin Barbu (50) şi Andrei Dumbrăveanu (64) au adus Strehaia în avantaj. Campioana a întors rezultatul pe final, în doar 2 minute, prin Cosmin Buşeu (81) şi Mădălin Mătăsăreanu (83).
Oaspeţii s-au prezentat însă la meciul de la Cerneţi doar cu juniorii A1, care pe 9 iunie (turul) şi 11 iunie (returul) vor disputa play-off-ul interjudeţean, adversara urmând să fie stablită de-abia astăzi, de FRF.
Între timp, CS Pandurii Cerneţi şi-a aflat adversara din play-off-ul pentru promovarea în Liga a III-a, campioana Mehedinţiului urmând să joace cu reprezentanta Ligii a IV-a din Caraş-Severin. În judeţul vecin, campioana se va decide în ultima etapă, când se vor întâlni, sâmbăta viitoare, în Valea Domanului, primele două clasate, CSM Școlar Reşiţa şi Voinţa Lupac. Echipa reşiţeană are un avans de 3 puncte şi îi e suficient şi un egal pentru a merge la “barajul” pentru promovare. De altfel, oficialii de la CSM Școlar sunt siguri că nu mai pot rata primul loc, iar vineri au fost prezenţi la meciul de la Cerneţi, pentru a spiona campioana Mehedinţiului. Dubla confruntare va avea loc pe 18 iunie (turul) şi 25 iunie (returul), CS Pandurii Cerneţi urmând să fie gazda primului joc.





