Institutul Național de Statistică a publicat date, potrivit cărora Vâlcea este județul cu cea mai mare speranță de viață, acesta fiind și singurul județ în care acest indicator depășește 80 de ani. Este urmat de București (78,4 ani), Cluj (77,47 ani), Brașov (77,37 ani) și Sibiu (76,9 ani) .
La capătul celălalt al clasamentului, acolo unde speranța de viață este cea mai mică, găsim Tulcea (73,2 ani), Giurgiu, Călărași și Satu Mare (74,2 ani).
Clasamentul pe județe al speranței de viață nu spun că oamenii dintr-un anumit județ (cu o speranță de viață mai mică decât în altul) au o sănătate mai precară decât cei care populează alt județ, speranța de viață ținând cont și de obiceiuriurile culinare ale locului, de politicile publice și de stilurile de viață.
Însă, lucrurile arată diferit dacă consulți datele din mediul rural față de mediul urban, scrie hotnews.ro Și, deși în medie, în România speranța de viață la oraș e mai mare cu circa 3 ani decât în mediul rural, există două județe în care la țară se trăiește mai mult: Hunedoara și Vâlcea.
În ultimele decenii, speranța de viață a crescut foarte mult în toată lumea. O persoană născută în 1960, primul an din care Națiunile Unite au început să păstreze date globale, se putea aștepta să trăiască până la 52,5 ani. Astăzi, media este de peste 72.
În România anului 1970, speranța de viață nu trecea de 68 de ani. Acum e cu peste 4 ani mai mare, mulțumită medicinei moderne și inițiativelor de sănătate publică
Presupunerea că durata vieții noastre a crescut dramatic de-a lungul secolelor sau mileniilor este însă înșelătoare, scrie BBC. Speranța de viață nu a crescut chiar atât de mult, doar că noi trăim mult mai mult decât obișnuiam ca specie.
„Există o distincție crucială între speranța de viață și durata de viață”, spune Walter Scheidel de la Universitatea Stanford,specializat în demografie romană antică. „Durata de viață a oamenilor – spre deosebire de speranța de viață, care este o construcție statistică – nu s-a schimbat prea mult, din câte îmi pot da seama.”
Speranța de viață este o medie. Dacă ai doi copii și unul moare înainte de prima zi de naștere, dar celălalt trăiește până la vârsta de 70 de ani, speranța lor medie de viață este de 35.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că în trecut existau niveluri ridicate de mortalitate infantilă. Cea mai mare parte a istoriei omenirii a fost afectată de ratele scăzute de supraviețuire în rândul copiilor, iar asta continuă în diferite țări și astăzi.
Iar când lucrezi cu medii, acestea pot sugera că grecii și romanii antici, de exemplu, trăiau doar 30 sau 35 de ani. Fals.
La începutul secolului al VII-lea î.Hr., poetul grec Hesiod a scris că un bărbat ar trebui să se căsătorească „când ai nu cu mult mai puțin de 30 de ani și nici cu mult mai mult”. Apoi, în Roma, nu puteai să fii chestor dacă nu aveai 30 de ani (sub împăratul Augustus, dar după acesta limita a fost redusă la 25) Pentru a fi consul, trebuia să ai 43 de ani (cu opt ani mai mult decât limita de azi pentru a fi președinte SUA)
În secolul I, Pliniu a dedicat un întreg capitol din „Istoria naturală” oamenilor care au trăit cel mai mult. Printre aceștia îl numără pe consulul M Valerius Corvinos (100 de ani), pe soția lui Cicero Terentia (103), o femeie pe nume Clodia (115 – și care a avut 15 copii pe parcurs) și actrița Lucceia care a evoluat pe scenă la 100 de ani.
De asemenea, există un decalaj substanțial al speranței de viață între persoanele cu nivel scăzut și ridicat de educație. Media europeană e undeva între 2,3–8,2 ani în rândul bărbaților și între 0,6–4,5 ani în rândul femeilor.
Și viciile (alcool, fumat etc.), sedentarismul sau veniturile mici sunt factori care contribuie la reducerea speranței de viață.
Pentru a contribui la contabilizarea diferențelor de mortalitate legate de vârstă, un articol arată că cercetătorii au folosit o măsură numită „ani de viață potențială care s-au pierdut”, calculată ca speranță de viață proiectată minus vârsta reală la deces. O persoană care decedează la 25 de ani în urma unei crime, spun oamenii de știință, acumulează mai mulți „ani de viață potențială care s-au pierdut”, decât o persoană care își piere viața la 50 de ani din cauza bolilor cardiovasculare. Practic, decesele a două persoane în vârstă de 50 de ani egalează „anii de viață potențială care s-au pierdut” în cazul persoanei care și-a pierdut viața la 25 de ani.
Chiar și după contabilizarea efectelor altor variabile, cum ar fi, de exemplu, veniturile celor implicați în studiu, tot nivelul de educație a fost în continuare cel mai bun indicator pentru o viață lungă.
